Pe când Mama Filoni tocmai se străduia să iasă dintr-un portal magnetic, să-mi povestească ce și cum de prin universurile paralele prin care hoinărise, citeam de nebun o mulțime de cărți SF. Mama Filoni se vopsise în portocaliu, toată, și se simțea foarte bine. Bineînțeles că cibernauții de pe strada mea au râs în hohote când au văzut-o aterizând din cer în într-un vârtej de praf, cu umbreluța ei cumpărată de la Paris în 1889. Mi-au spus, iată un exemplu admirabil de desuetudine. Dar asta ar fi fost de ajuns să lansez o polemică despre etică și literatură science fiction. Mi-am dat seama, însă, că, de exemplu, se vor burzului dacă le voi povesti despre cărțile lui Liviu Radu! Ei voiau Star Wars. De ce să nu-l citești pe Liviu Radu? Liviu Radu vorbește despre creație într-un fel mirific. Și mie mi se pare foarte mișto chestia asta. Şi ce construieşte Liviu Radu în romanul său, Trip-Tic, publicat de editura Eagle în 2010? Un monstru, doctorul Salvatore. Parcă îl văd aievea. Îl văd pândindu-mă pe mine, lector întâmplător, gata, gata să-mi ia probe de sânge, gata, gata să-mi ţină un discurs despre universul ordonat şi respectabil. În viziunea lui Salvatore, doctorul, până şi patriotismul ţine de structura cristalină a ordinii. Dar Liviu Radu nici nu vrea să ne ţintuiască într-un lagăr, într-o lume ordonată. Nu, Liviu Radu nu ne vorbeşte în maniera unui scriitor care disciplinează. Liviu Radu nu a luat în custodie vreo tribună, făcând pe formatorul de opinie. De la distanţă el ne aruncă inima la picioare. Gest mişelesc, hamletian sau cumva dalian?! Ce să înţelegi?! Personajul identitatea LAI este marea înfrângere a doctorului Salvatore. Criticul tradiţional va privi înspre moralizatorul Salvatore. Eu vă pun în lumină monstrul. Căci creaţia nu ţine de etică! Liviu Radu ne spune, ne şopteşte, strigă plin de durere, creaţia este surdă! Cum să îndrăznească un scriitor român să spună o asemenea blasfemie într-o ţară obosită de căutarea ei prin deşert?! Nu suntem ai Creaţiei. Părem a fi, mărturiseşte Liviu Radu. Trip-Tic ne violează, ne violentează. Liviu Radu reclamă o astfel de lectură. Se desprinde de liniaritate. Se desparte de augusta referinţă. El nu structurează. El nu zideşte după normativ. Refuză standardul. Nu e scriitor de raft. Salvatore nici nu pare a fi de pus pe raft, atâta vreme cât el minte, încercând asupra solidităţii. E fantasmă. E înşelătoare respiraţie. E matricea orgoliului nemăsurat, un orgolikon perfect. Liviu Radu şlefuieşte orgoliul ăsta, îl face diamant, îl pune pe masă, mişeleşte, surâzând pervers. El nu produce o literatură. El ficţionează ceea ce este altceva. Doctorul Salvatore e orgoliul în plinătatea lui, orgoliul pur. O încercare a scriitorului Liviu Radu asupra întregului, oricum l-ar numi domnia sa înamorată de misterul lumilor. În sfârșit, misterul lumilor se află în tot ceea ce face Mama Filoni în călătoriile ei temporale. Uite, de exemplu, Mama Filoni mi-a povestit o pățanie de-a ei, din Moscova, unde, prin 1917 s-a întâlnit cu Troțki care s-ar fi îndrăgostit de ea. Eu n-am găsit nimic despre povestea asta pe Google și asta m-a făcut să cred că cel puțin un univers paralel există cu adevărat.
Prima ediție a apărut în colecția Imago a editurii Dacia, în 1999.
Arta grafică: Adrian Chifu