Eu citeam romanul lui Bogdan Gheorghiu și saxofonul lui Damu cânta de unul singur şi se simţea foarte bine, Damu îşi trecea mâinile prin păr nervos, jumătate speriat, jumătate uimit, dintr-o dată muzicuța lui Jări lăptarul începu un marş vesel, un pahar de bere scoase un clinchet deşi nimeni nu-l atinsese, un etaj mai jos începu să răsune o tobă, Gargali ne strigă din stradă ca flaşneta lui cânta şi ea de una singură şi că toate lucrurile o luaserărazna şi asta numirăm noi plini de bucurie Marele Carnaval. N-au întârziat să apară măştile, focurile de artificii, dansurile nebune, apoi începu să se vorbească despre o gaură neagră prin care ar fi venit ceva sau cineva, ciudat, frumos, hazliu, o mulţime de sunete, fiinţe sonore, inteligente, vai, mi-am spus, e o prostie, am privit în jur, casele muzicale treceau printre noi, pantalonii mei îngânau un cântec din copilărie, gardurile, pantofii, automobilele, becurile, şi aşa mai departe, cântau, şuierau, râdeau, sonarienii păreau paşnici, plini de farmec şi foarte grăbiţi să pătrundă într-alt univers. S-au rostogolit mai departe duşi de ecoul primului sunet de după bing-bang şi iată că eu, chiar acum, ies din această maşină de scris şi voi pluti o vreme prin cameră, apoi pe fereastra larg deschisă amestecându-mă cu zgomotele străzii. Dar lasă fenomenul, uite că Bogdan Gheorghiu & editura Nemira au pus la cale în 2003 un eveniment exploziv, o carte de zile mari, un HaxGrid pe care Bufnilă îl poartă cu el zi de zi încercând să fure ceva din imaginarului lui Bogdan Gheorghiu, să-l scaneze atent, pătimaș, cu invidie, Bogdan Gheorghiu de ce mă pui pe jeratic, de ce mă umpli de invidie, zice Bufnilă neputând nicicum să fie cyberpunkizat, haxgridat, vai, tigrii ăștia tineri ne iau pâinea de la gură. Bogdan își combină personajele, le recombină, le sucește, construiește istorii halucinante, lasă imaginile se se desfășoare angelic sau, dimpotrivă, pervers, organizează un adevărat festin ficțional. Mary îți intră în creier, atenție, navigatorule, Mary cea tainică pusă la cale de Gheorghiu e pe cale să-ți cotrobăiască în matricea ta ficțională! Orașul fosforescent printr-un filtru albastru, scrie Bogdan Gheorghiu punând la cale scenariul de film. HaxGrid e filmul lui, să vină un regizor adevărat să pună în operă ficțiunea acestui tigru SF plin de talent. Bogdan Gheorghiu învolburează lumile virtuale, le întoarce pe dos, le vălurește ca un mare magician, ai zice că el e regizorul, HaxGrid e un nume de cod, fără îndoială, aparatul de filmat duduie, se umflă, explodează, se face țăndări, travling, travling, motor,motor, oauuu, Bogdan Gheorghiu, pe modulul tău psi, pe toți dracii, tu ești ecranul, tu ești cinematograful, tu ești Mary cea de taină care cotrobăiește în virtual! HaxGrid, Bogdan Gheoghiu editura Nemira.

Masca cyberpunk de Laura Ceica