Dintr-o sămânță găinățată de vreun porumbel crescu cam în doi ani un cireș. Nu le am pe astea, da’ l-am chemat pe Costică care și-a dat cu presupusu’. Cum nu-și găsise cea mai fericită poziție, anul ăsta am hotărât că e suficient de viguros pentru a fi mutat, la anu’ trebuind să facă flori.

Bunnn!  Aleg și locul, chiar în fundul curții la capătul magaziei mari în colțul hatului cu Zaldea și Maloș.

În noaptea următoare am vise vampirești cu dihănii neguroase care vin să-mi fure sufletul. Cum nu mă prea ocolesc visele colorate deși, îndeobște, nu de genul ăsta, ignor și, cum era mai spre dimineață, comut pe cu canal mai erotic…

A doua zi, plin de elan, scot cireșul atent, cu grijă, să nu-i rup prea mult din rădăcini și ne mutăm în spate. Bag hotărât hârlețul în pământ și simt că mă ia cu nădușeală, mai dau o pană, mii și milioane de bombe, fiori reci mă trec pe șira spinării. Parcă cerul brusc s-a înnorat, iar un vânt tăios mă zgribilește. Las baltă totul, intru în casă, pun o vestă pe mine și, cu friguri în inimă, mă duc în sufragerie unde, dosit după sobă, e un clondir cu palincă pentru situații de urgență. După o țigară și trei gâturi zdravene, de-am simțit că-mi pârâie măselele, bag samă c-a ieșit și soarele. Ies și eu și termin treaba.

Seara, frânt de obosit după ce am tăiat șipci cu care să înlocuiesc aracii putrezi de la roșii, mă întind oftând agale în pat și dau să ațipesc. Ți-ai găsit… Mă trezesc la o poartă din scânduri unde o dihanie numai fum negru, dar cu niște colți impresionant de lungi și de albi, vrea să mă facă tăiței. Și dă-i și luptă, eu cu un par din gard, dihania tot sărind să mă muște, mă scol fleoașcă de transpirație și nefericit foarte.

Schimb pijamaua, mă mai foiesc prin bucătărie, bag iar cornu’ la somn. Nica, dom’le! Acu’ și mai rău, mă încolțește o haită întreagă, iar eu mă refugiez într-un beci întunecos, cum dracu’ alt loc n-am găsit, unde dau de-o babă, și aia cam fumegândă, de-mi face instructajul.

Schimb a doua oară pijamaua, fac și-o vizită la clondir, mă înfund în pernă și comut pe „erotice”.

Aici o fătucă bună rău, toată numa’ fuioare de fum, cu o dihanie de lup așișderea lângă ea, mă ia cu sila și mă duce la babă: V-ați citit ! Instructajul nu era complet.

Asta e. De ce ție frică nu scapi. Mă scol bombănind:

„Bine… Bine. Huooo! Vă fac pe plac!!!”

Trag treningul peste pijama, trag și-o dușcă zdravănă de palincă și, gândindu-mă mai bine, îndes bidonașul într-un buzunar.

Mă bag în frigider, scot o bucată de carne din congelator, o decongelez la mico, caut în dulăpior după boabe de piper, iau lanterna și ies afară.

Beznă. Nu tu lună, nu tu stele.

Smulg vreo 5 fire de usturoi că de-ăla bătârn n-am găsit, iau hârlețul, o șipcă de lemn pe care-am văzut-o mai ascuțită la vârf și mă duc în fundul curții.

La trei noaptea, scot cireșul, așa mai cu fereală și cu speranța să nu mă vadă careva, că m-am ratat în cartier. M-apuc să adâncesc. La un moment dat dau în ceva. Bag lanterna și mă-ncrețesc tot. Oase.

Afară parcă din senin se pune de-o ploaie mocănească.

Mai sap ce mai sap, iară oase, coaste cam cât degetul mic.

„De câine”, mă amăgesc.

Un câine fără cap?

Ploaia se-ndesește și începe un șuierat de vânt. Nu-i șuierat, e un vaiet din fundul gropii și trei capete de dihănii dau să iasă și să mă muște de picioare.

„Ăsta nu-i vis, coane…”

Cu mâna stângă iau paru’ iar cu dreapta scot boabele de piper și le arunc în groapă. Cu un sfârâit dihănile se retrag de le mai văd doar boturile rânjite. Zvârl și usturoiul și se aude ca de-un geamăt adânc. Scot carnea și o pun cam pe unde-ar fi venit inima, printre coaste, pe-acolo…

Îmi iau avânt și înfig țărușul, bolborosind adânc în barbă.

Pământul se scutură sub mine și fuioare negre ies din groapă. Ploaia se oprește din senin și o seceră de Lună luminează totul ca ziua. Mă șterg cu dosu’ mâinii la frunte. Nu se mai știe de-i transpirație sau îi de la ploaie. M-apuc să arunc pământul înapoi, pun și cireșul și acopăr totul. Cu un capăt de șfară leg copăcelul de par. Parcă-i de-acolo.

Trag o buturugă sub cur. Aprind o țigară și scot clondiru’.

− Da’, ce faci vecine? Bei de unu’ singur?

Îmi cade țigara din gură. Maloș își trage nădragii:

− Te-o speriat cutremuru’… Eeee, o fost mic, nu se cade să pui la inimă. Dă să-mi leg și eu inima. Îi întind peste gard.

− Tare coane, gâlgâie, ai pus și-un copăcel…

− L-am mutat ieri, din față, că ședea rău…

− Ai săpat adânc?

− Cât i-o trebuit…

− Da, da… Și toate-s în regulă? Chiar m-am gândit când te-am văzut: „Cutremur, cutremur da’ ce să caute tocmai aici în colț…”

− Eeee, m-a tăiat și pe mine și ca să nu mai ocolesc… pricepi matale…

− Da, pricep, pricep, că la optzeci de ani omu’ pricepe multe… Eeee, noapte bună, eu mă duc…

− Termin țigara și mă bag și eu în pat…

Îl văd cum urcă cam gârbovit. Aproape de capu’ dealului parcă se întoarce și văd un rânjet cu colți mari dintr-o arătare de fum.

Mă zgribulesc. Dau restul de palincă pe gât arunc țigara și o iau spre casă.

Când să intru aud un urlet de jale.

Sau poate doar mi s-a părut.

…

Grafica Adrian Chifu

Credit image: https://www.highend3d.com