Petroglife se numesc inscripțiile pe pietre, stânci, care sunt realizate fie prin dăltuire, fie prin zgâriere. Ele s-au descoperit pe teritoriul Europei, Asiei de sudvest sau vest (Ucraina), Americii, Africii, fiind reminiscențele culturale ale unei epoci de avânt ale civilizației, specifice epocii pietrei, de acum circa 12000-4000 ani, fiind niște mesaje importante ale acelor epoci.

(foto: Bloc de stâncă, cu margini ce par fasonate în unghi aproape drept, cu suprafețe plane, pe care se află desene inscripționate de strămoșii sculptorilor de azi.)

Reprezentările zugrăvite sunt atât animale domestice sau sălbatice cât și ideograme simbolizând practicile lor spirituale, cosmologia, constelații de pe cer, evenimente astronomice legate de  anotimpuri, etc.  Interpretarea petroglifelor ca  realizări în stil graffiti, de mesaje lipsite de importanță, cum se fac în epoca modernă, este naivă și depășită ca ipoteză antropologică. Pentru realizarea lor s-a consumat o energie mai mare decât pentru o banală zgârietură modernă, iar lucrurile descrise par a avea o relevanță de transmis semenilor.

Siturile petroglifelor erau aproape sigur locuri sacre, unde oamenii veneau să comunice cu supranaturalul, cu zeitățile. Este posibil ca unele site-uri să fi fost locuri în care vracii, comunitatea sau liderii spirituali mergeau să mediteze pentru a primi viziuni sau îndrumări pentru a-și conduce sau vindeca oamenii. Este posibil ca unele dintre simboluri să fi avut o semnificație specială pentru vânătoare sau pescuit sau pentru rezolvarea problemelor familiale sau tribale.

(foto: Stâncă cu ceea ce pare descrierea unei halucinații șamanice sau a uni mit; un monstru cu coadă -dragon, balaur?- devorând  capul sau un organ al altui dragon răpus.)

Petroglifele au transmis informații – puteau descrie granițele tribale, terenurile de vânătoare sau au servit ca „bliblioteci” pentru a descrie oamenii care au trăit sau au trecut prin regiune,   istorisiri a unor întâmplări memorabile, mijloc de transmitere a unui mit sau sistem de credințe/inițiere. Petroglifele proeminente de pe malul râurilor sunt exemple plauzibile ale teoriei marcajelor de graniță. Dar sunt multe care nu au această evidență și trebuie să fi avut alte funcții.

Petroglifele Ughtasar sunt sculpturi în rocă găsite pe Muntele Ughtasar „Muntele Cămilei”, în apropiere de orașul Sisian din provincia sudică a Armeniei, Syunik.

(foto: Vale cu aer magic, cu vulcani și stânci din lava scursă în râuri de piatră topită, în munții Ughtasar, la peste 3000 m altitudine, unde unde cei din epoca de piatră au hotărât să își lase moștenire  zestrea lor culturală.)

Unele sculpturi pe stânci prezintă scene de vânătoare, o gamă largă de animale, spirale, cercuri, dreptunghiuri, diverse forme geometrice și chiar semne zodiacale. Unele simboluri sunt comune pe petroglifele specifice din anumite zone. Modelele naturaliste includ oameni, animale și păsări, amprente și urmele lor. Alte modele simbolice includ cercuri, spirale și puncte (cupule), precum și figuri care pot fi descrise ca umane sau animale, asemănătoare dar schimbate (antropomorfe sau zoomorfe), sau chiar o parte animală, parte umană. Totuși, alte modele reprezintă simboluri religioase, mitologice sau supranaturale convenționale utilizate pe o mai întinsă zonă geografică și culturală.

(foto: În partea de jos a fotografiei de mai sus putem vedea un arc de vânătoare, o siluetă umană în dreapta jos,  iar sinusoidele pot fi interpretate ca o mare sau o apă de dimensiuni mari, la care ar fi ajuns vânătorul. Mai sunt și alte simboluri cu semnificații nedescifrate, între care zărim pe cel de pește, ce imită scheletul său. Acest simbol al peștelui a fost utilizat și în scrierea Vincea-Turdaș, al civilizațiilor dunărene. Putem presupune că din el a derivat litera P, utilizată de etrusci, greci, și apoi latini (Pisce), conform ipotezei descrise de Radivoje Peșici).

Au existat multe grupuri diferite de nativi preistorici iar sistemele de credințe ale acestora au variat considerabil. Semnificația unui simbol pentru un grup poate să fi fost foarte diferită de un alt grup și este posibil ca unele triburi să nu fi folosit deloc petroglife.

Mai mult, este posibil ca unii să fi servit drept „roci de învățare”. Este posibil ca tinerii să fi fost aduși în aceste locuri pentru a afla despre cultura lor și despre lumea din jurul lor – similar cu clasele religioase care se desfășoară în întreaga lume astăzi. Unii petroglife pot reprezenta „ajutoare” sau totemuri de animale sau spirite care au fost primite printr-o vizită sau o viziune de către un vraci, sau de adolescent într-o ceremonie „de inițiere” în practicile rituale și de transmitere a sistemului lor de credințe spirituale.

(foto: Pe această piatră, situată pe un pisc la peste 3500m altitudine,  vedem grupuri de „puncte” care par un sistem de calendar. Un grup înconjurat de o linie curbă, ca un simbol de mulțime matematică, înglobează 31 de puncte -zile?- care par similare unei luni, conform calendarului de acum. Alte mulțimi -luni- au un număr diferit de puncte. În partea superioară este o gaură care susținea probabil un băț cu rol de gnomon, indicator de oră la un ceas solar.)

Peste 2.000 de fragmente de rocă decorate se întind din vârfuri, culmi, până la poalele muntelui. Aceste petroglife, despre care se apreciază că datează din paleolitic (de la 10-12.000 î.e.n. până spre 500 î.e.n.), sunt sculptate pe pietre vulcanice maroniu-negre, cu suprafață lucioasă, lăsate  de un vulcan răcit în zilele noastre. Mai târziu, culturile calcolitice și din epoca bronzului au continuat să creeze petroglife la sit; “cea mai mare varietate și număr de sculpturi datează din această perioadă și din epoca timpurie a fierului, înainte ca practica lor să fie abandonată definitiv, cu excepția câtorva sculpturi făcute de ciobanii singuri care își petrec  verile pe vârful muntelui. Situl este cunoscut în lumea științifică de la începutul secolului XX, dar a fost studiat cu adevărat prin anii 1920 și  la sfârșitul anilor 1960, într-o nouă campanie arheologică.  Însă nu este pe deplin înțeles nici azi.

(foto: Care ar fi semnificația acestui simbol, crucea, pe care îl regăsim la aproape toate civilizațiile preantice? Specialiștii în istoria religiilor îl descriu ca legătura spirituală între cer și pământ, între lumea viilor și morților, conținând și axa lumii, axis mundi, copacul vieții, pe care și iconografia creștină l-a preluat ca cel mai puternic simbol religios.)

 

Cercetările sugerează că zona a avut locuințe temporare pentru triburile transhumante de păstorit bovine.  Studiile asupra sculpturilor din rocă indică faptul că au fost utilizate timp de sute de ani, popoarele din epocile ulterioare adăugând gravuri pe pietre. Conform cercetărilor lui Hamlet Martirosyan, pictogramele lui Ughtasar reprezintă un sistem de scriere cunoscut sub numele de „scriere de capră” sau „itsagir”. Unii savanți considerau că acest lucru s-a datorat numărului mare de capre trasate pe pietre, dar, potrivit lui Martirosyan, se datorează faptului că în limba armenească antică, cuvintele „capră” și „scriere” erau omonime. Ei ar folosi aceste omonime pentru a exprima concepte prin imagini, astfel conceptul abstract de „scriere” (care în armeana antică poate fi exprimat cu cuvinte precum „Shar” – aranjare, „sarel” – compilare, „tsir” – o linie) găsite reflectarea sa în reprezentarea unei capre („zar”), deoarece cuvintele „scris” și „capră” sunau cam la fel. Combinând semne abstracte cu imaginile animalelor și oamenilor din rânduri orizontale sau verticale, gravorii preistorici au putut transmite mesaje specifice.

(Foto: În această petroglifă în partea  dreaptă vedem același simbol al crucii înscrisă într-un cerc, cu alte semne  lipite în trei direcții în unghi drept între ele. În dreapta se află o capră cu coarne lungi, dintre cele specifice acelei epoci.  E posibil să fie simbolul uni cort și altor corturi mai mici pentru animalele însoțitoare, sau depozite?)

 

În anumite zone, unele petroglife par să aibă o semnificație astronomică. Peisajul, văile și dealurile înconjurătoare creează un cadru magnific pentru observarea cerului și marcarea pozițiilor cerești. Unii munți au determinat poziționarea locurilor sacre astfel încât de aici să se observe răsăritul (mai ales) sau apusul Soarelui  în momente astronomice precise, cum ar fi solstițiile sau echinocțiile. Ele au fost abstractizate mai apoi și prin semne specifice, unele dintre aceste semne sunt utilizate și azi în simbolistica astronomică și astrologică. Aceste perioade ar marca perioadele de plantare și recoltare, precum și momente de cotitură importante în ciclul anului. Peste tot în lume, oamenii au conceput metode de calcul între aceste zile și nu este surprinzător că s-au dezvoltat diferite sisteme de reprezentare astronomică, deși unele sunt surprinzător de asemănătoare, inducându-ne ideea că ar putea fi  între ele o relație de cauzalitate, fiind legate de o continuitate transmisă din vremuri preistorice, prin migrații și/sau contaminări culturale.

Unele grupuri de puncte pot semăna izbitor cu anumite constelații sau pot semnifica o eclipsă solară, fiind ușor de interpretat, sub un factor de probabilitate, desigur.

(foto: Ceas solar, gnomon cu o gaură în piatră, care pare a fi servit ca ceas cu marcaje a umbrei lăsate de un băț introdus vertical în adâncitura făcută intenționat în centrul cercurilor concentrice.)

 

Au servit probabil la o multitudine de funcții. S-ar putea să nu  înțelegem pe deplin semnificațiile lor – doar să surprindem lucruri care au fost deosebit de importante în viața oamenilor care le-au sculptat.

Pe această petroglifă (de mai sus) vedem celebrele capre cu coarne lungi, deasupra lor „plutind” un obiect pe care cei de azi l-ar numi „navă zburătoare lenticulară cu un dom în partea superioară”. Și diverse simboluri abstracte în jurul ei ce par a explica, într-o limbă pierdută azi, o poveste.  Dar nu știm exact ce semnificație ar putea  să fi avut pentru cel ce l-a făcut. Mai jos același desen, dintr-un alt unghi.

Capre sau „structuri cu cupolă semisferică în partea superioară, sprijinite pe patru piloni”? Amatorii de paleoastronautică ar fi încântați de o asemenea descriere.


 

Piatră de formă lenticulară, cu petroglife interesante. În stânga putem vedea „morișca” transmisă civilizațiilor ulterioare (pelasgică, ariană, asiatică, yin-yang…)

 

Petroglifă cu un desen fusiform, la care amatorii de paleoastronomie ar putea vedea o „farfurie zburătoare lenticulară” cu diverse secțiuni văzute din partea observatorului.

Valorificare

Reproducerile petroglifelor sau gravurilor rupestre autohtone pot fi găsite în multe locuri din Armenia; sunt inscripționate pe bijuterii de argint, pictate pe căni de cafea, trasate în olăria făcută manual și împodobesc pereții cafenelelor, restaurantelor, sunt o moștenire culturală cu care se mândresc.

 

 

Etica și vizitarea petroglifelor

Siturile arheologice sunt locuri sacre. Mulți oameni de cultură consideră  un sit cu petroglife drept o bibliotecă-cadou a  strămoșilor, unică. Doresc să fie tratate cu același respect ca orice alt lăcaș de cult. Pentru noi, ele sunt o parte de neînlocuit a moștenirii culturale a omenirii și a poveștii acestui pământ.

Trebuie să aveți mare grijă atunci când vizitați siturile petroglifelor. Deși unele locuri au fost vandalizate cu răutate, majoritatea vizitatorilor le-au tratat cu respect. Pot părea că sunt în formă bună, dar rocile pe care au fost sculptate sunt sensibile la forțele distructive ale naturii și ale omului. Nu le călcați, tălpile bocancilor nu le pot face cinste și riscul de distrugere accidentală e considerabil. Au trecut milenii peste ele.

Nu trebuie adăugite cu zgârieturi noi,  ori colorate cu vopsea, cretă sau creioane sau orice alt mediu. Multe au fost copiate cu ipsos sau matrițe din latex, dar acestea sunt proceduri periculoase care pot deteriora cu ușurință petroglifele. Cel mai bun mod de a înregistra imaginile este de a le fotografia în condiții bune de iluminare , cât este posibil, când soarele este într-un unghi mic față de suprafața rocii – de obicei dimineața devreme sau târziu în zi. Unii le udă pentru mărirea contrastului, dar frecarea lor cu o cârpă sau alt obiect, chiar degetele, sigur este un mod distructiv care le scurtează viața. Cel mai bine este să nu le atingeți.

Dacă vă puteți încărca din energia acelor locuri sau lucruri lăsate de oamenii care și-au înscris spiritualitatea în piatră, nu pierdeți ocazia!



Fotografii făcute în expediția arheoastronomică SRPAC în Armenia,2019 ©Adrian Bancu

Grafica Adrian Chifu