Pentru a continua seria de jocuri cu tematici oarecum lovecraftiene, în această recenzie o să aduc în discuție un FPS cu grafică retro, alde Doom sau Quake.
Primul lucru de care te lovești atunci când lansezi jocul e un loading screen ce seamănă cu o interfață comand-line, cu o linie de text „fake DOS 6.66 activated”. O glumiță bună pentru spart gheața, zic eu.
Grafica „depășită” este probabil unul dintre elementele care au asigurat jocului un succes foarte mare (știu, surprinzător), dovadă fiind o statistică de pe Steam, și anume că 97% din cei care și-au lăsat părerea au avut păreri bune și foarte bune despre joc, mulți menționând autenticitatea acestui aspect.
Comparând Dusk cu un FPS modern, cum ar fi Call of Duty (oricare iterație sau variațiune pe aceeași temă) sau Far Cry (o altă serie interminabilă), observi că Dusk parcă are ceva magic. Ca să citez o recenzie de pe Steam „DUSK gets it”. Acel „it” pare să fie eludat de producătorii mari de jocuri, ce pompează bani în grafici noi sau în marketing, uitând să mai investească în controlul calității, creativitate sau într-un soundtrack potrivit.
Dacă tot e să pomenim soundtrack-ul, pot spune că este unul excelent. Adică ești delectat cu niște hardcoreli de ți-e mai mare dragul să împuști tot ce vezi în cale. Dar ca să nu te plictisești mai asculți și ceva dark ambiental, apoi iar metal (ca să fiu mai precis multe piese se apropie de progressive metal, djent și industrial). Pe scurt, numai bun pentru un headbang zdravăn.
Povestea este mai mult o scuză, o justificare pentru genul jocului. Da, se fac trimiteri directe la opera lui Lovecraft dar nu se pune problema unor ambiguități morale sau a unor personaje cât de cât creionate. Având în vedere limitările impuse de estetica și gameplay-ul retro, problemele acestea sunt irelevante. Iar în cazul în care și urmele de poveste din joc te deranjează, ai la dispoziție modul „Endless”, în care ești aruncat într-o arenă iar unicul tău scop este să supraviețuiești și să omori toți monștrii de pe hartă, pentru a trece la nivelul următor și a repeta experiența.
Marele merit al lui David Szymanski, creatorul jocului, este că a găsit o rețetă foarte bună, aceea a FPSurilor din anii ‘90, asupra căreia a intervenit metodic și creativ, creând nu o copie mediocră ci un urmaș, o perfecționare. Sigur, tocmai acest aspect poate fi reproșat. De ce să nu faci ceva cu totul nou, original? În cazul Dusk, asta ar fi fost calea simplă. Probabil că ar fi fost mult mai ușor și mai accesibil să te debarasezi de toate standardele impuse de Doom (și mai ales de idealizarea asociată cu celebra serie). Dar când poți face ceva atât de bine, de ce să nu faci acel lucru?
În concluzie, Dusk este genul de joc ce merită cumpărat. Creatorii indie ce produc conținut de calitate trebuie recompensați pentru talentul și disciplina lor. Platformele compatibile sunt Windows, MacOS și Linux iar achiziția se poate face de pe Steam.
