Editorial de Rodica Bretin și Cornel Secu
Mircea Opriță s-a născut la 25 octombrie 1943 la Timișoara. Părinții erau clujeni, dar se aflau în refugiu la Timișoara, după cedarea Ardealului în urma dictatului de la Viena din 1940.
După septembrie 1944 s-a întors cu părinții la Cluj.
Este un scriitor plurivalent, exprimându-se cu lejeritate și destoinicie în toate cele trei genuri literare: epic, liric și dramatic.
„Fantasticul este forma supremă a literaturii“ spunea scriitorul peruan Mario Vargas Llosa, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, referindu-se la realismul-fantastic, în care excelează şcoala latino-americană. Genul propune o construcţie perfect logică şi coerentă care, în mod subtil dar inevitabil, duce către o rezolvare ce nu ţine de realitatea imediat înconjurătoare, pe care o numim – adesea impropriu – „normalitate“.
Nu în ultimul rând, fantasticul avertizează, prezintă dileme, care au fost şi vor rămâne mereu actuale. Personajele sale luptă cu forţe atât de primejdioase pentru civilizaţia terestră, încât coşmaruri lumii de astăzi – globalizare, poluare, incultură, tendinţe dictatoriale, fanatism religios, terorism – pălesc prin comparaţie.
Realist-fantastice sunt opere memorabile ale unor creatori ca Victor Hugo, Prosper Mérimée, Emile Zola, Charles Dickens, Rudyard Kipling, G. K. Chesterton, Edgar Allan Poe, Howard Phillip Lovecraft, Anton Cehov, Lev Tolstoi, Mihail Bulgakov, Garcia Marques, Vargas Llosa, Mujica Lainez, Pierre Benoit, Stephen King… Iar, în ceea ce priveşte autorii români, de la Ion Luca Caragiale, Mihai Eminescu, Barbu Delavrancea, Ionel Teodoreanu, Cezar Petrescu, Gib Mihăescu, Mircea Eliade, Tudor Arghezi şi Vasile Voiculescu, la Vladimir Colin, Horia Aramă, Olga Caba şi Ioan Dan Nicolescu, mulţi au explorat lumi fascinante, dar interzise pentru capacitatea de înţelegere a contemporanilor lor.
Toţi au fost nu doar scriitori de mare talent, ci şi personalităţi multilaterale, cu o vastă cultură, ce aveau în comun pasiunea pentru istorie, artă, geografie, astronomie, ştiinţe ale naturii, disponibilitatea şi dorinţa de a descifra tainele universului şi ale vieţii.
Scriitor, editor, eseist, critic și istoric al literaturii science-fiction, sau de anticipație, cum îi place s-o numească, traducător, Mircea Opriță reprezintă un continuator al curentului fantastic în literatura română contemporană.
Redactor la editura Dacia din Cluj, președinte al Asociației Scriitorilor din Cluj, director al Institutului Cultural Român de la Budapesta, președinte al Asociației Române a Cluburilor și Autorilor de Science Fiction, lector colaborator, cu un curs de utopie, la Facultatea de Litere a Universității “Babeș-Bolyai” din Cluj, membru în Consiliul Uniunii Scriitorilor și în Comitetul Director, Mircea Opriţă are în continuare o importantă contribuţie la promovarea literaturii române, atât în ţară cât şi în străinătate.
Debutul său literar a avut loc în anul 1966, cu volumul de povestiri SF “Întâlnire cu medusa”. Au urmat numeroase romane, volume de nuvele şi povestiri, dintre care “Argonautica”, “Nopțile memoriei”, “Adevărul despre himere”, “Pasărea de lut”, “Figurine de ceară”, “Semnul licornului”, “Cina cea mai lungă”, “Călătorie în Capricia”, “Nopțile memoriei”, “Sindromul Quijote”, ca să menţionez doar o parte din operele sale beletristice.
Opunându-se tehnicismului proletcultist al anilor’ 50, Mircea Opriţă a contribuit alături de Vladimir Colin, Voicu Bugariu, Gheorghe Săsărman, Ion Hobana la o renaştere a genului stiinţifico-fantastic, apelând la criterii literar-umaniste. Se foloseşte de elementele specifice SF-ului doar ca de o recuzită, un fundal, nişte ”efecte speciale”, punând accentul pe trăirile personajelor şi mesajul operei literare. Dacă textele de început abordează mai ales latura poetică a temelor genului, în scrierile de mai târziu pe prim plan trece emoţia estetică, senzaţia de miraculos trăită de descoperitorii unor lumi total diferite de ceea ce cunoscuseră sau reuşeau să îşi imagineze complexitatea personajelor cu profunzimi psihologice, uneori tragice, alteori pline de umor.
Unul dintre cele mai sugestive texte ale sale îl reprezintă povestirea “Figurine de ceară” din volumul “Nopţile memoriei”, a cărui tematică prefigureză ideile şi stilul unui scriitor ce aparţine în aceeaşi măsură fantasticului şi main-streamului. Ajuns pe o planetă nelocuită, Bactriana, un explorator cosmic declanşează nişte resorturi mimetice ale lumii minerale, care se dovedeşte altceva decât materie inertă. Demiurgul fără voie asistă la miracol, apoi fuge îngrozit de universul, pe care el însuşi îl crease.
Tema posibilului versus realitate este reluată în volumul “Semnul licornului”, unde realul şi virtualul sunt în opoziţie şi, în acelaşi timp, într-o unitate indisolubilă. Deşi refuză să accepte fantasticul, chiar văzut cu proprii ochi, personajele-efigie ale scriitorului Mircea Opriţă rămân cu o îndoială care le va urmări pe parcursul întregii vieţi, marcându-le destinul. Iar nesiguranţa, frământarea le face umane, credibile, dar mai ales memorabile.
Este motivul pentru care Mircea Opriţă aparţine literaturii main-stream, nu doar fantastice ori science-fiction, motivul pentru care este apreciat astăzi şi va fi în continuare citit de generaţii de iubitori ai singurului gen de literatură care contează: cea adevărată.
Dincolo de talentul literar, Mircea Opriță este și un excelent coleg în organizațiile sefiste, din care a făcut parte, fie că s-a chemat ARSFAN, unde a fost președinte între anii 1992-1999, fie că se cheamă ARCASF (Asociația Română a Cluburilor și Autorilor de Science-Fiction) unde iarăși este președinte.
Așa cum opera lui respiră un aer de autenticitate și de noblețe estetică, așa este și omul Mircea Opriță: demn, sincer, prietenos, fără aroganță, fără scorțoșenie, emanând peste tot locul farmecul natural al dialogului camaraderesc.
Admirația pe care i-o poartă aproape toți cei care formează fandomul românesc, este un semn al respectului și prețuirii pe care i-l datorăm.
Motivul pentru care îi dedicăm paginile următoare este un semn al dragostei și aprecierii pe care i-o datorăm acestui monument sublim al literaturii române care este Mircea Opriță.
Editorial de Rodica Bretin și Cornel Secu
