Lucian-Vasile Szabo: Recent ai fost la Reșița la o nouă ediție RomCon. Cum ți s-a părut?
Ovidiu Bufnilă: La Reșița, la RomCon, am încercat un profund sentiment oceanic. De mai mulți ani, Asociația ARCA SF face adevărată istorie SF organizând RomCon, deși condițiile sunt din ce în ce mai grele. Este meritoriu acest efort. An de an RomCon marchează o filă de istorie în SF-ul românesc. Se întâlnesc scriitorii cu editorii, cu cititorii, cu oamenii care fac lucrurile să meargă în acest univers fascinant. RomCon-ul de la Reșița este însă altceva. El reprezintă, din punctul meu de vedere o mare răscruce. Trebuie să fim cinstiți, Lumea SF de acum câțiva ani nu mai există. Nu mai sunt cenaclurile de altădată, comunicarea publică s-a schimbat, au apărut noi tentații pentru miile de cititori, granițele sunt deschise, totul este asemănător unui ocean vijelios. 2018 este un an crucial pentru SF-ul românesc. Greu de definit acest moment. E o temă care a lipsit la RomCon. De fapt că ar fi fost greu să ajungem cu toții la o concluzie. Dintr-odată am realizat că soarta SF-ului românesc ține acum numai de scriitorii care scriu sau de cei care vor intra în scenă. Marile entități, foarte diverse, cenaclurile, cluburile au sfârșit. Acesta este adevărul. Dacă există pe undeva și nu știu eu, nu le-am văzut ca organizatori alături de ARCA SF la Reșița. Ar fi nevoie de o astfel de echilibrare valorică și nu numai. Mult de discutat în această direcție.

Am fost prezent la RomCon datorită impetuosului Cornel Secu, o legendă vie a SF-ului românesc. Ne cunoaștem de-o viață. Și, chiar dacă uneori am avut păreri și opinii diametral opuse, am păstrat această prietenie veche și nebună. Am fost publicat în pagina de prezentare a RomCon-ului apărută într-un ziar local datorită teribilului Daniel Botgros care, alături de Cornel Secu a făcut posibil acest RomCon. Le mulțumesc. La Reșița am avut bucuria să întâlnesc scriitori pe care îi apreciez de ani și ani și să cunosc noi scriitori SF talentați și insurgenți. Dincolo de asta, Reșița este o mare răscruce în istoria SF-ului românesc. În acest an am întâlnit spirite și personalități puternice, originale dar nu am întâlnit mari curente literare SF. E un arhipelag impresionant de stiluri personale și de direcții personale dar nu există valuri compacte de noi scriitori. Asta prefigurează istoria viitoare a SF-ului românesc. Va fi un ocean în care vom naviga cu toții dând nas în nas prin porturi îndepărtate sau naufragiind cu grație într-un anonimat ridicol pe Facebook sau pe Twitter. Tocmai de aceea mă bucur, pentru mine, personal, că sunt de la bun început un navigator năbădăios, fără de frică, prin lumea Literaturii SF. De la bun început am experimentat aerul tare al depărtărilor oceanice, am scris în felurite stiluri și am știut să navighez prin cele mai groaznice furtuni literare fără să mă duc la fund. Proiectele literare pe care le văluresc în Australia, Brazilia, Italia, SUA, Olanda, Danemarca, India, Anglia mă țin în priză. Nu am fost niciodată un scriitor conjuctural sau contextual și am știut să rămân viu într-o lume în care falimentele literare se țin lanț.

Lucian-Vasile Szabo: Cum e Bacăul fără Alexandru Ungureanu?
Ovidiu Bufnilă: În deceniul opt al secolului trecut, am inițiat o mulțime de proiecte în care l-am avut alături, printre alții, și pe Alexandru Ungureanu. Un scriitor excesiv de talentat și de surprinzător. Împreună am făcut multe nebunii literare. Am călătorit cândva pe tampoane, într-un tren de noapte care ne ducea către o întâlnire SF, în inima Ardealului, o întâlnire cu cei mai teribili scriitori SF ai momentului cum astăzi nu mai poate fi. Altădată Alexandru Ungureanu a pus pariu cu mine că nu pot scrie SF comercial. A pierdut pariul pentru că am scris nuvela horror Motocicliștii Iadului pe care, el, cu mărinimia lui proverbială, a publicat-o într-o revistă SF de mare tiraj pe care o edita în Bacău în anii 90. Dar vezi, lumea aceea nu mai există. Acum trăim într-o altfel de lume, ceva mai stranie, mai nebună decât toate. Mă bucur că ai întrebat despre Alexandru Ungureanu pentru că, într-un fel, vorbind despre el, îl aducem cumva la viață. Bacăul fără Alexandru Ungureanu e ca și Ploieștiul fără Don Simon. Doi scriitori remarcabili a căror pierdere, pentru mine, este insuportabilă.

Lucian-Vasile Szabo: Dragostea virtuală este mai puternică decât dragostea fizică. Cum populăm o lume virtuală?
Ovidiu Bufnilă: Asta este o întrebare cu cheie. Adevărata Realitate Virtuală se află în mintea oricărei ființe vii, chiar și în mintea unui microb. Încă nu s-a inventat mașina care să pătrundă în mintea ființelor ca să vedem ce e acolo, cu ce se ocupă de fapt ființele atunci când vorbesc, de exemplu, extrem de savant, despre Literatura SF. Lumea Virtuală este plină ochi de tot felul de gânduri, de idei, de personaje, de situații și de sentimente. E un loc special din acest univers unde libertatea de a imagina este fără de capăt. Dacă ne referim la universul IT, lucrurile stau altfel. Acum, de ce să mint, cum are chef lumea să se giugiulească în Lumea Virtuală, desigur, e numai treaba ei. Dar e un teritoriu încă neumblat și extrem de apetisant pentru un scriitor SF talentat și inventiv. Încă nu s-a desțelenit nici măcar o milionime din acest teritoriu. Așa că, invitați e deschisă oricărui scriitor SF ambițios și pasionat.

Lucian-Vasile Szabo: Care este legătura dintre mass-media și science fiction? Cât de fantastice sunt știrile în presa românească și mondială?
Ovidiu Bufnilă: Dintotdeauna, acel arhicunoscut, știați că, ați auzit că, a incitat imaginația oamenilor, scriitorilor sau jurnaliștilor. Ființa umană e înclinată din cele mai vechi timpuri să ficționeze, să înflorească, să inventeze știri bubuitoare. De ce nu? Dacă stai să privești universul cu atenție, pare plictisitor de-a dreptul. Așa că dacă ai chef să transmiți o știre fantezistă, de ce nu? Trebuie să avem simțul umorului și să nu fim naivi. Naivitatea se plătește infinit. Am scris sute de proze în stilul unei știri și mi-a plăcut foarte mult. Și acum fac lucrul (ăsta) astăzi și întâlnesc oameni care citindu-le chiar cred că ce am scris e perfect adevărat. E ca și cum aș da viață unui univers paralel. E fascinant. Am lucrat în presa scrisă, radio și televiziune. Cunosc universul mass media ca pe buzunarul meu. E o lume frumoasă și uneori tragică. E în firea lucrurilor ca unii se să amuze fără pricină sau alții să inventeze atentate, lovituri politice sau dramolete care n-au existat pentru a-și face interesele. Să nu uităm, rasa umană e ghidată de multe interese…

Lucian-Vasile Szabo: Care a fost cea mai trăsnită invenție SF propusă în lucrările tale?
Ovidiu Bufnilă: Universul vălurit. Toată literatura mea e impregnată de această filozofie vălurită, în diverse forme, în diverse ipostaze vălurite și văluritoare, în carnea multor personaje. Toată literatura mea e construită în jurul acestei idei stranii. De la povestirea Domino publicată în 1984 în revista Vatra de maestrul Dan Culcer la povestirea Australia publicată de editorul meu australian Ion Newcombe chiar în acest an.

Lucian-Vasile Szabo: Ce ar fi făcut Ovidiu Bufnilă dacă nu pica Ceaușescu?
Ovidiu Bufnilă: Aș fi scris volumul 2 al romanului Jazzonia, scris înainte de 1989.

Lucian-Vasile Szabo: Rezolvă sexul și violența dilemele anticipației? De ce sunt eroii SF atât de bătăioși?
Ovidiu Bufnilă: Anticipația nu are nici un fel de dilemă. Anticipația este prin esență o nebună de imaginație care nu are dileme. Anticipația este doar o frumoasă încercare a ființei care s-a eliberat de dileme și care se joacă, uneori serios, cu tot felul de lumi, de variante de lumi, cu tot felul de idei, unele chiar periculoase. Pentru că simt pericolul și știu bine că pericolul le dă sens, mulți eroi SF sunt caftangii, insurgenți, gata de orice răzbel stelar. Păi asta e frumusețea poveștii. Iar dacă pe undeva este și o frumoasă prințesă stelară, cum să nu devii bătăios?!

Lucian-Vasile Szabo: Este literatura SF românească în impas? De ce?
Ovidiu Bufnilă: Dar nu cred că literatura SF ar fi într-un impas. Ea este, de departe, o literatură care te stârnește, care îți pune imaginația pe bigudiuri încât nu cred că ar fi într-un impas. Dimpotrivă. Este surprinzătoare, fascinantă, frumoasă, drăcoasă și pusă pe șotii.

Lucian-Vasile Szabo: Cine sunt mai puternici în cosmos: rușii, americanii, chinezii? Sau poate omuleții verzi…
Ovidiu Bufnilă: Mai puternici în raport cu ce sau cu cine? Cred că uneori suntem cuprinși de beția stelelor și devenim aroganți și neatenți. Ar trebui să regândim locul nostru în univers…

Lucian-Vasile Szabo: Cum te regăsești în curentul SF care abordează contrafactualul, istoriile alternative?
Ovidiu Bufnilă: Mă simt ca peștele în apă. Încă din 2016 construiesc un proiect literar foarte trepidant în ziarul Cotidianul la invitația surprinzătorului editor Cornel Nistorescu. Pe parcursul acestor ani, am experimentat toate genurile SF posibile și pot spune că este foarte incitant. Cornel Nistorescu a publicat din 2016 încoace peste 500 de povestiri bufniliene și aventura continuă.

Lucian-Vasile Szabo: Cine va câștiga alegerile prezidențiale în 2019? Dar în 3019?
Ovidiu Bufnilă: Am scris deja câteva povestiri pe această temă pe care le-am publicat în proiectul pe care îl construiesc împreună cu ziarul Cotidianul!

Lucian-Vasile Szabo: Cum se împletește science fiction-ul cu politicul? Are viitor political fiction-ul?
Ovidiu Bufnilă: Este un teritoriu extraordinar care oferă scriitorului un câmp de manevră nelimitat. Oricine poate exersa pentru că ființa umană va fi pentru totdeauna legată de politic într-un fel sau altul.

Lucian-Vasile Szabo: Nu mizezi pe tehnologie, dar nu-ți e dor să strângi șuruburile la o mașină a timpului? Unde ai merge prima dată dacă ai avea una?
Ovidiu Bufnilă: Nu mă plâng de șuruburi pentru că șurubăresc la bicicleta mea. Mi-ar plăcea să mă întorc în timp în anul în care m-am născut să mă conving că m-am născut într-adevăr.

Lucian-Vasile Szabo: Începuturile literaturii science fiction românești sunt două distopii politice. Ți se pare semnificativ un titlu ca Finis Rumaniae?
Ovidiu Bufnilă: Aceea este o povestire ambițioasă. Aș vrea să fiu atât de ambițios eu acum.

Lucian-Vasile Szabo: De ce se prăbușea România, când Europa trăia magia optimistă generată de Jules Verne?
Ovidiu Bufnilă: Aici e o chestiune de viziune. Eu cred că România este vălurită căci s-a născut din Marea Thetis. De aici o mulțime de lucruri teribile din istoria noastră.

Lucian-Vasile Szabo: Cum îți explici reculul autorilor români de gen, mai puțin citiți și editați, poate și în dauna unor producții consumiste? Nu mai are anticipația imaginație? Nu mai are cititorul?
Ovidiu Bufnilă: Eu am mare încredere în scriitorii SF din România. Am scris despre aproape toți multe articole și eseuri. Toți sunt inventivi și teribili de originali. Nu cred în recul, nu cred în falimentul Literaturii SF. Iar cititori? Sunt pretutindeni. Ideea e că sunt vii și pasionați și că în marele ocean în care navigăm cu toții s-ar putea să avem șansa să dăm nas în nas.

Lucian-Vasile Szabo: Cum fac sex extratereștrii?
Ovidiu Bufnilă: Cum le place.

Lucian-Vasile Szabo: Ești un pudibond literar? Paradoxal, faci parte din categoria autorilor la care sexul nu este dat decât rar la iveală în scrieri…
Ovidiu Bufnilă: Nici pe departe. Romanul meu, Câmpuri Magnetice, apărut la editura Liternet, este romanul unui orgasm cosmic…

Lucian-Vasile Szabo: Se mai nasc autori români de anticipație? Pe cine mizezi?
Ovidiu Bufnilă: Tot timpul se nasc noi scriitori de SF talentați și inventivi. Am scris despre asta, în Jurnalul SF, cu ani în urmă. Am sprijinit o mulțime de noi scriitori SF. Dar miza o pune fiecare pe el însuși. Așa e corect. Așa că pot miza doar pe Ovidiu Bufnilă.

Lucian-Vasile Szabo: Ce înseamnă pentru tine Timișoara?
Ovidiu Bufnilă: O frumoasă, stranie și continuă enigmă.