SIDERIANUL este prima perioadă a Erei Paleoproterozoice. Denumirea vine din limba greacă veche, de la sideros – fier. Era Paleoproterozoică se întinde între 2,5 şi 2,3 miliarde de ani în urmă. Fierul dizolvat în oceane a fost oxidat de către bacteriile fotosintetizatoare, formând, prin intermediul magnetitei şi hematitei, depozite pe fundul apelor. Din cercetarea acestor depozite de fier s-a aflat că în acea vreme atmosfera avea de 20 de ori mai mult oxigen decât în zilele noastre. În acea perioadă a început practic CATASTROFA OXIGENULUI, în care vieaţa anaerobică dispare, în mare parte, în decurs de câteva milioane de ani. Spre sfârşitul perioadei, începe EPOCA DE GHEAŢĂ HURONIANĂ, denumită aşa după Lacul Huron, unde, în sedimentele de acolo, au fost descoperite semnele epocii de gheaţă.
Ziua avea 19 ore la începutul perioadei, iar spre sfârşit ziua avea 19,2 ore.
RHYACIANUL, din rhyax – scurgere de lavă ( greaca veche ). Se întinde pe o perioadă de 250 de milioane de ani, începând cu 2,3 miliarde de ani în urmă. Primele eucariote apar în acesta perioadă. Cele mai mari depozite de platină s-au format atunci. Activitatea vulcanică extremă a dus la eliberarea în atmosferă a unor cantităţi uriaşe de dioxid de carbon, care a produs un efect de seră, iar acesta, la rândul lui, a dus la sfârsitul epocii de gheaţă huroniene. EPOCA DE GHEAŢĂ HURONIANĂ a fost printre cele mai dure epoci glaciare ale Pământului, pornită de CATASTROFA OXIGENULUI. A durat în jur de 100.000.000 de ani şi este posibil să fi cuprins în gheaţă chiar şi Ecuatorul, ducând la denumirea de PĂMÂNTUL BULGĂRE DE ZĂPADĂ.
