Steaua cunoscută cu acest nume de catalog 2MASS J23062928-0502285, din clasa piticelor maron/ roșii, a fost descoperită prin programul 2MASS (derulat între 1997-2001) prin telescoapele din Arizona (SUA) pentru emisfera nordică și cel din Chile în emisfera sudică , vizînd cercetarea în radiații infraroșii a obiectelor cerești invizibile sau puțin vizibile în spectrul radiațiilor ochiului uman, prin care au fost catalogate peste un milion de noi stele cu masă mică, galaxii, roiuri de stele, nebuloase. TRAPPIST este acronimul de la TRAnsiting Planets and PlanetesImals Small Telescope, prescurtatea fiind aleasă prin asemănarea fonetică cu o celebră rețetă de bere medievală.
Centrul de cercetare de pe lângă telescopul Californian Spitzer s-a ocupat în ultimii 14 ani cu cercetarea spectrală a stelelor, pentru descoperirea exoplanetelor. Cei de acolo apreciază că acest sistem solar, numit de ei Trappist 1, este cea mai mare descoperire a deceniului.
Această stea are doar 8% din masa Soarelui nostru și 11% din mărimea lui. Orbitele planetelor sunt mult mai apropiate, fiind un peisaj celest de vis. Soarele și planetele fiind mai apropiate, se văd într-un diametru unghiular mare pe cer, ceea ce imaginația creatorilor de artă plastică spațială a explorat cu anticipație.
Steaua fiind mai rece, lasă o zonă mai apropiată decât distanța Soare-Mercur capabilă de a creea temperaturi de existență a apei în stare lichidă la suprafața sa (zona propice existenței vieții de tip carbonic terestru), în care ar încăpea trei dintre planetele sale de mărime comparabilă cu Terra, numite e, f și g, după ordinea pornind de la cea mai apropiată de stea. E prea devreme pentru a aprecia cu precizie compoziția atmosferică a acestora și temperaturile de la sol, dar speculațiile unor astrofizicieni avansează ipoteza unor planete stâncoase, circa 10% din compoziție fiind apă. Aceste planete au mase de 0,62, respective 0,68 si 1,34 ori masei terestre. Ele au perioada orbitală de 6,1, 9,2 si 12,35 zile (echivalentul anului terestru). Într-un studiu publicat pe 1 ianuarie 2017 se arată că diferențele de temperaturi ale planetelor din zona habitabilă sunt foarte mari, ceea ce ridică probleme privind posibilitatea rezistenței formelor de viață la suprafață, mai probabile fiind forme ale organismelor vii sub suprafața solului înghețat complet pe timpul nopții.
Cît de departe este acest sistem planetar de noi? Distanța este de 40 ani lumină, iar cea mai rapidă navă pe care omenirea a trimis-o în spațiu, New Horizon, circulă cu 51500 km/h și ar avea nevoie de 817.000 ani pentru a ajunge în acel sistem stelar. Având în vedere că specia Homo Sapiens sapiens există doar de 200.000 ani, e posibil să nu mai existe oameni în acea perioadă. Dacă s-ar folosi gravitația lui Jupiter pentru a mări viteza unei nave, cum s-a procedat cu sonda Juno, trimisă pentru studierea lui, am atinge 265,000 km/h, fiind nevoie de 158,600 ani până la Trappist1.
Cu toate performanțele sistemelor aflate acum în teste putem spera ca o navă umană cu motor ionic sau propulsate cu laser să ajungă la 20% din viteza luminii, ceea ce ar face călătoria dus în circa 200 ani.
Amuzament: un compozitor a elaborat o muzică celestă a sistemului planetar descoperit, atribuind pentru fiecare planetă o notă și respectîndu-le perioadele de revoluție.. https://youtu.be/FoiwTxWkMdo
Un zbor prin apropierea acestor planete:
Iată aici datele oficiale ale calculelor asupra mărimilor planetare: https://youtu.be/oQtsuA8ZPfY
