Cercetătorii de la Institutul de Cercetare Scripps din California, coordonați de Floyd Romesberg au creat un nou organism, inexistent în natură, pe baza bacteriei E. coli. Aceștia au inserat în ADN-ul bacteriei două noi baze artificiale, numite X și Y.
Toate organismele naturale, de la cele mai simple bacterii până la cele mai complexe, sunt constituite din ADN (acidul dezoxiribonucleic). Acesta este format din patru tipuri diferite de molecule organice, numite și baze: adenină (notată A), citozină (C), guanină (G) și timină (T). Aceste baze formează nucleotidele, a căror combinație constituie fondul genetic, definind nu doar o specie, ci și fiecare individ în parte.
Echipa, condusa de Floyd Romesberg, a manevrat prin inginerie genetică aceste molecule crând o nouă pereche de baze, numite X și Y, pe care au introdus-o cu succes în codul genetic al bacteriei E.coli.
Este primul organism semisintetic, al cărui ADN este format din două perechi de baze naturale și una artificială. Floyd Romesberg a anunțat că este doar o primă reușită și vor urma și altele. Existând practic o infinitate de posibilități de combinații, putându-se crea organisme cu atribute inexistente în natură.
„Acest organism semisintetic constituie o formă stabilă de viață semisintetică, punând astfel bazele cercetării unor organisme cu forme și funcții noi.”
Floyd Romesberg liniștește și spiritele care văd în aceast organism semisintetic un pericol la adresa organismelor naturale, spunând că cele două baze X și Y nu transportă informații și nu pot fi citite de bacterii. De semenea, ele nu pot fi inserate în organismele mai complexe.
Totuși, așa cum spune chiar el, cercetările sunt abia la început. Viitorul, cu siguranță, ne va rezerva surprize legate de organismele semisitetice sau chiar complet sintetice. Iar de la bacterii modificate la ființe complexe, inclusiv omul, mai sunt doar câțiva pași. Cum ar fi oameni semisintetici capabili să reziste la temperaturi extreme sau a căror răni să se cicatrizeze imediat, sau chiar să li se regenereze membre amputate sau organe bolnave. Primii pași au fost făcuți.
Bibliografie:
Science Alert: New Organisms Have Been Formed Using the First Ever 6-Letter Genetic Code
The Guardian: Organisms created with synthetic DNA pave way for entirely new life forms
Wikipedia: Escherichia coli
Wikipedia: ADN