Ce ar fi să ieșim din această sală și să ne dăm seama că suntem în urmă cu un an? Cum am reacționa? Ne-am trăi viața în reluare? Am fi mai buni?” au fost întrebările provocatoare lansate de Lucian-Vasile Szabo în cadrul workshop-ului de scriere creativă, derulat sâmbătă, 27 mai 2017, la Cluj-Napoca. A fost o activitate intensă, interactivă, care a durat mai bine de trei ore. Au participat Bogdan Hrib, autor și editor la Tritonic București, Lucian-Dragoș Bogdan, scriitor din Alba-Iulia, Lucian-Vasile Szabo, autor din Timișoara și redactor șef helionsf.ro, împreună cu mulți iubitori de literatură (crime, thriller, science fiction, fantasy, adică literatură bună, cu mare priză la public). Concluzia desprinsă din prezentări și dezbateri a fost că literatura de bună calitate se naște din muncă și din talentul de a descrie omul în situații complexe, dificile, atunci când este nevoie să răspundă provocărilor vieții.

În cadrul workshop-ului, moderat de Bogdan Hrib, a avut loc și prezentarea cărților Apărarea siciliană, semnată de Lucian Dragoș Bogdan, și Iubita de la miezul nopții, a lui Lucian-vasile Szabo, ambele apărute la editura Tritonic.