Dintre povestirile publicate recent de Gazeta SF online, cel mai mult mi-a plăcut Memoriile unui războinic Ogame, de Radu Hallipa. Firul narativ se desfășoară anevoios în primele fraze, le-am parcurs cu plăcerea unui gamer trecut prin multe jocuri tip browser, însă n-am crezut că lungile descrieri ale mecanicii de joc se pot transforma într-o înșiruire pasionantă de epice aventuri virtuale.

Ogame este, așadar, un joc de strategie într-un scenariu Space Opera, ai nave, planete, tehnologii, alianțe, galaxii și posibilități infinite pentru a-ți extinde imperiul colonizator. Textul ne prezintă câteva personaje (ingineri IT în RL – viața reală) care sunt recrutate fără voia lor într-o alianță, Valahia, ce se află într-un război de uzură cu o facțiune mult mai bine cotată, formată din canadieni, americani și spanioli.

Mărăști, Mărășești și Oituz ar descrie prea puțin dramele suferite de valahii din Brașov și Târgu Jiu în lupta lor strămoșească cu Marile Puteri. Textul are ritm, inserțiile descriptive sunt oportune, personajele digitale mai mult decât credibile și am să preiau câteva citate savuroase pentru exemplificare, nu m-am putut abține, deși nu obișnuiesc să prezint porțiuni largi din textele pe care le analizez:

Tipuri de personaje:

Otrăvitu, în RL proaspăt absolvent de politehnică, un șaten înalt, suplu, cu ochi albaștri, copilăros, dar foarte serios în tot ce făcea și mai ales în jocurile începute, era redutabil în a-și construi o bază materială solidă în cel mai scurt timp în indiferent ce joc, fie Age of Empires, fie Starcraft. La fel a făcut și în ogame. A fost primul din grupul nostru trecut de 10k, și a primit primul gradul de sergent-major de la Balaur într-o ploioasă dimineață de mai, imediat după ce a deschis calculatorul și interfața cu universul 11 din ogame – mai nou, asta era rutina de serviciu pentru noi toți, deschideam ogame înaintea e-mailului… Tot el a fost și primul atacat de GenRe și, prin vederea în timp real a distrugerii flotilei sale, noi toți am învățat ce este acela un “phalanx”. Bietul Otravitu! Avea genele umede când privea câmpul de rămășite de lângă planeta-mamă, tot ce mai rămăsese din navele sale mândre, vizualizate sub un skin inspirat de serialul Babylon 5.

Potențiale idile:

Semiramis era avatarul jucătoarei care l-a strivit pe sergentul nostru major.  O veterană GenRe, hârșită în lupte, perfidă și hâtră, o contabilă care lucra și se juca de pe computerul de-acasă, din Toronto. Avea între 16 și 18 ore online pe zi în uni 11 din ogame,  iar în week-end-urile când nu pleca de-acasă – și nu prea pleca -, era practic încontinuu online.

Pierderi colaterale:

Cyobik a fost următorul jucător pe care l-am pierdut, pe la mijlocul lui iulie. Era în practică la noi, se pregătea să plece la mare, nu-i mai stătea capul nici la muncă, nici la ogame. (…) Gallardo, un jucător de top 10, neafiliat niciunei alianțe, suficient de puternic să poată să se distreze și dacă tot universul s-ar fi pus pe urmele sale, cu o personalitate fermecătoare și de un umor nebun, i-a prins flota lui Cyobik într-un atac-supriză cu 30 000 de crucișătoare, nici măcar phalanx, pornit după o spionare de rutină, într-o singură jumătate de oră. Cyobik nici măcar nu era plecat de la birou (…) Când s-a așezat din nou în fața calculatorului, s-a albit atât de tare și de brusc încât toți am crezut că i s-a făcut rău. Noroc că a dat cu pumnul în tastatură, așa că am înțeles că e ceva legat de joc.

Noi adepți:

Toate alianțele de top 10-20, aproape toate, căci semizeii din Katana nu se ocupau cu prozelitismul, aveau și o “aripă tânără”, un wing sau o școală.

Am regăsit, înșiruite cu talent și umor, mai toate poveștile și dramele maniacilor în ale strategiei online. Sunt curios cum sună Memoriile unui războinic Ogame pentru o persoană care nu este gamer, dacă devine captivată sau nu de ițele mecanicii de joc. Oricum, textul are suficient de multe ingrediente pentru a fi considerat un tablou literar mai mult decât reușit al unui univers digital Science Fiction.

La polul opus, povestirea Stăpâni cu solzi, stăpâni cu ace, a lui Andrei Graceff n-a reușit să mă convingă asupra verosimilității unui conflict între dragoni și copaci ambulanți, din pricina erorilor stilistice. Oamenii sunt prinși la mijloc într-o confruntare ambiguă, iar schimbările de perspectivă din final n-au sporit credibilitatea sau tragismul conflictului. Exemple:

Uneori, la apartamentul care nu-i bun decât să mă văd cu iubita, mai sună cineva la uşă.

Că e vorba despre apartament sau iubită, elementele sunt abia schițate, fără corporalitate, fără descrieri.

Mai miros un pic aşternuturile pe care le vreau încă o zi şi mă întorc la uşa apartamentului, să accept şi să aleg în sfârşit, nu că ar conta prea mult ce, probabil planta cea mai mică, fiindcă vor urma şi altele şi sunt deja atâtea, iar eu uneori chiar mă împiedic şi cad peste plante.

N-am înțeles ce se petrece cu așternuturile…

Celei înalte i-am retezat un picior. Nu sângerau mult dacă foloseam săbiile luminoase.

Celei mici nu am avut imaginaţie sau timp să-i fac altceva decât să-i tai gâtul. Se zvârcoleau amândouă pe jos foarte dizgraţios, iar prima încerca să se scoale sprijinindu-se în arcuş. Voia să ajungă la piciorul ei retezat.

Să curgă râuri de gâturi tăiate, în lipsă de imaginație sau timp, măcar pentru obligatoriile revizuiri stilistice.

Mai aveam paragrafe despre ușuieli de dragonese și cuptoare cu microunde volante, însă mă opresc în speranța unor recorectări.

Aurel Cărășel ne oferă, pe de altă parte, în Destinatarul o idee interesantă a transformării și conservării informațiilor pe suport organic. Perspectiva este, totuși, un pic prea sumbră, lansată fugar prin intermediul unui personaj abia schițat. Cu puține ajustări, textul are suficientă forță încât să degaje dramatismul ce se lasă așteptat atunci când condiția umană se rezumă și se reduce la niște acumulări economice și tehnologice de celule.

Cele trei povestiri analizate au fost publicate în Gazeta SF online pe 1 mai 2017.