Miturile au însoțit spiritualitatea umană de-a lungul întregii sale existențe. Îmbinând întâmplările și legendele epice cu muzica au rezultat lucrări nemuritoare.

Vangelis Papathanasiou alege actrița Irene Papas pentru interpretarea unei melodii eroice din albumul ODES, cu numele  Les 40 Braves –  Cei 40 viteji, traducere adaptată în franceză după o melodie veche, cu numele grecesc  40 Pallikaria (40 Tineri). Legenda povestește cum 40 de tineri pleacă din Levadeia să cucerească localitatea Tripolitsa, în timpul Războiului de Independență al Greciei. În drumul lor întâlnesc un bătrân care-i întreabă încotro se duc. Ei răspund: „Să cucerim Tripolitsa”. Cei 40 de tineri sunt arestați de autorități iar bătrânul cere eliberarea acestora. Din punct de vedere geografic această răscoală pare improbabilă; Labedia se află situată în centrul Greciei iar Tripolitsa în peninsula Peloponez. Se pare însă că referirea se face la un mic sat de lângă Lebadeia, Drombolitsa. cu care a fost confundat din cauza asemănării numelor.

O altă capodoperă a lui Vangelis este albumul Mythodea, care „trebuie” ascultat  în întregime.  Autorul a dedicat acest album misiunii NASA pe MARTE din 2001, an în care s-a terminat cartografierea planetei și  în care s-a realizat cu succes trimiterea primului robot, numit Mars Pathfinder, în explorarea Văii  Ares de pe planeta Roșie.  Concertul unic cu același nume, realizat cu o muncă titanică de pregătire a fostului teatru antic,  a avut loc la poalele Acropolelui din Atena.

Spectacolul unic Mythodea are și un DVD al spectacolului, în calitate HD. Mă bucur de el în orele de relaxare activă.

Muzica șamanică:

Celții nu puteau lipsi din armonia europeană mitică, cu amprenta lor. Iată o colecție celtică unde partea vocală, alături de instrumentele  clasice mai vechi sau mai noi, este foarte bine reprezentată:

Enya este numele artistic arhicunoscut al compozitoarei irlandeze  care a fost recompensată cu mari premii pentru activitatea sa remarcabilă. Pe numele său real Eithne Ní Bhraonáin, este născută în  17 mai 1961. Extrăgîndu-și  inspirația din curentul new-age celtic, a devenit o referință pentru muzica ambientală instrumentală caldă, stilul ei îl recunoaștem de la primele acorduri. Clipul video al piesei ”I want Tomorrow” a fost realizat în 1987, cuprinzând teme și motive science-fiction/ fantastice.

Egiptul  este o lume a misterelor, a unei spiritualități puternice, a  religiozității și culturii care a creeat minuni  antice, construcțiile sale sfidând trecerea mileniilor. Ele sunt mărturii ale cunoștințelor și tehnologiei la care se ajunsese în epoca de glorie a acestei civilizații antice. Este cunoscut faptul că egiptenii aveau schimburi culturale și economice cu cei din America de Sud, mărturii existând în ambele zone geografice pentru dovedirea acestei afirmații. Derek Fiechter este un compozitor axat pe muzica acestui spațiu mitic, situat de-a lungul Nilului:

Din lumea arabă ne amintim de poveștile celor  1001 de nopți:

În colecția muzicii mitologice putem include o pastorală cu Grigore Leșe, „La mijlocul ceriului” fiind o proiecție a lumii de dincolo, văzută prin ochii și gândurile păstorului multimilenar:

Dacă am fi nimerit ieri, acum o mie de ani sau acum două mii de ani pe valea Marei, în Maramureș,  am fi auzit  acest cântec, aproximativ la fel:

Un german de origine iraniană ce și-a luat numele artistic Sina Vodjani a petrecut mai mulți ani în monumentala Indie și în Tibet. Experiența sa a transpus-o într-o muzică de fuziune ce îmbină tradiționalele cântece ale călugărilor budiști cu muzica electronică ambientală contemporană. A realizat mai multe excelente albume, de succes, din care vă selectez una dintre piese, însoțită de un film relevant. Discografia lui este una dintre preferatele mele.

Sina Vodjani se ocupă și cu arta vizuală, realizând interesante prelucrări fotografice în tehnologie modernă, pe calculator. Puteți să-i vizitați și expoziția sa virtuală:

http://www.sina.vodjani.com/home/

Wardruna încearcă să recreeze o muzică vikingă. Un stil de fuziune între ambientală, dark, etno:

Grupul britanic Uriah Heep a realizat în maniera rock a anilor 1972 al patrulea lor album, inspirat din lumea mitică medievală, numindu-l  ”Demons and wizards”. Tematica a fost continuată în alt album al lor, al cincilea, ”The Magician`s Birthday”. Din primul album amintit v-am selectat piesa ”Traveller In Time”, aici într-o variantă ”pe viu”, din concert.

„Nemuritorul” Ozzy Osbourne experimentează în piesa ”See You On The Other Side” magia neagră. Piesa face parte din albumul ”Ozzmosis”:

Moonspell  este un grup rock portughez abordând stilul dark metall,  fondat în 1996. Albumul lor  în care vor să se declare ireligioși, în care se află trei dintre cele mai cunoscute piese ale lor: „Opium”, „Ruin & Misery”, „Awake” și „Full Moon Madness” .

Am abordat  genuri muzicale diverse, pe un parcurs prin mitologii mai vechi sau mai noi, dar e un domeniu care nu se poate termina într-un singur episod. Probabil vom mai reveni asupra temei. Zeii vor muri doar odată cu noi.

Adrian Bancu