Este Sf-ul o mișcare culturală evazionistă? Întrebarea este redundantă. Desigur că imaginația ne-a dus deseori pe tărîmuri mai îndepărtate decât cele accesibile pașilor noștri sau chiar primitivelor noastre instrumente optice sau radio. Sunt doar vreo sută ani de cînd am descoperit undele radio și doar 500 de la construcția primei lunete. Dar avem milenii de ani de experiență în imaginație. Muzica este una dintre formele de exprimare ale specificului uman, de reflectare a evoluției sale. Să urmărim câteva dintre aceste etape, prin mașina timpului pe care v-o pun la dispoziție.

Muzica tradițională africană păstrează o vie amprentă a unor vremuri imemoriale, de la începuturile aventurii cunoașterii:

Luce Maioli și Walter Maioli explorează instrumentarul ”natural” al paleoliticului, când primele forme de interpretare muzicală apăreau, de la lovirea și suflarea primelor instrumente culese din natură: trunchiuri de copaci, bețe, oase găurite. Iată un exemplu dintr-un album lansat în 1993, purtînd titlul Art of Primitive Sounds:

Replicile la fluierele din oase descoperite de arheologi nu au întîrziat să apară la muzicienii stimulați de descoperirile din acest domeniu:

Derek și Brandon vor să recreeze muzica omului cavernelor, dar ne încântă printr-o vădită amprentă antică, amintindu-ne mai curând de acompaniamentul curților aristocraților perși, greci sau geți:

Roma antică, în sunetul lirelor și tamburinelor:

Macedonia ne privește de după mileniile sale de istorie, amestecîndu-ne timpurile pelasgilor, Imperiului Macedonean și al Imperiului Asăneștilor, toate amprentîndu-ne cu ceva care ne trezește un deja-vu:

Cea mai veche melodie cunoscută nouă , scrisă, sculptată în piatră, datează de prin 1400 î.e.n., fiind numită: Imnul Hurrian. Descoperit în 1950 în Ugarit, Siria, a fost interpretat de dr. Richard Dumbrill în cartea sa, The Archaeomusicology of the Ancient Near East. Este cântat la liră, instrumentul antic cel mai răspîndit în zona mediteraneană:

Melodia ori a inspirat, ori, printr-o stranie coincidență, a fost reinventată în anii ‘60, fiind asemănătoare unui șlagăr notabil al anilor ‘69, My lady d`Arbanville, a lui Cat Stevens, apărut la doar cîțiva ani după publicarea imnului:

Renașterea în Evul Mediu. Epoca barocă. Johann Pachelbel creează cîndva, între 1680-1706 o piesă monumentală, cunoscută sub numele Canonul în Do major, zis și ”al celor trei stele” de către astronomi, cea mai veche piesă de muzică, după părerea mea,  îngemănată cu SF-ul. Trăirea artistică a autorului este inspirată de o constelație cu trei stele,  remarcabil „descrisă” prin cele trei viori și basul continuu. Uitată până în 1968, a fost redescoperită de un dirijor francez și repusă cu mare succes pe tapet, reiterată de numeroase orchestre, muzicieni pop și electro. Vă prezint o interpretare cu instrumentele clasice și cor, urmată de o variantă electronică a lui Tiesto, una a lui David Guetta, plus o vioară șturlubatică :

Și iată că mașina timpului ne-a adus, inevitabil, înapoi, pentru a nu genera vreun paradox temporal.