Motto:
Întotdeauna ajungem în locul unde suntem aşteptaţi.

O casă numai a mea aşa cum credeam că e ideal. Da! Pentru că banca m-a ajutat să-mi îndeplinesc visul. 30 de ani cu rată fixă!

Specialişitii mi-au recomandat. Ei cred că tulburarile somnului apar în urma modificărilor din viaţa socială. Profesională. Dar şi din cauza singurătăţii. Dormicin. Pastilele astea sunt bune. Adorm destul de repede după ce le iau. Tot specialiştii mai zic că lipsa somnului îmi stoarce toata energia. Că mă face să să nu mai dau randament în activităţile cotidiene. La serviciu în special. Nu ştiu ce să mai zic. Dacă sunt specialişti ar trebui să-i ascult. Specialiştii şi experţii. Ei sunt sublimi. Tot ei mi-au zis că lipsa somnului mă poate duce chiar şi la o moarte subită. Moartea subită e una din morţile pe care le vreau. În linişte. Încet. Firav.

Deci am dormit bine aseară. Mă ridic din pat. Îmi pun papucii moi şi pufoşi. Îmi place să am picioarele calde şi răsfăţate. Dormitor. Hol. Baie. Designul mobilei din dormitor şi hol pare mai colorat decât viaţa mea. Stilul este unul plin de aer. Soare. Simplu. Prafului îi este greu să se aştearnă pe astfel de mobile. Mobila asta parcă respiră mai bine decât mine. Suprafeţele ei nu sunt aşa de mult tratate ca sufletul meu.

Ajung la baie. Spălat pe dinţi. Pasta mea de dinţi combină  aproape toate beneficiile unei paste de dinţi. Stralucire. Protecţie. Respiraţie proaspată. Întareşte smalțul dinţilor. Albire. Deşi eu nu prea zâmbesc. Sau atunci când o fac o fac crispat şi nu mi se văd dinţii. La duș renunț pentru că nu mai am timp. Trebuie să ajung la serviciu. Deşi mi-ar fi plăcut.

Linia de metrou M10

Mai sunt patru minute până ajunge metroul meu. Aş vrea să mă duc să mă uit în oglinda de la sfârşitul peronului, dar oamenii se vor uita la mine. Mie îmi place să mă uit în oglindă. Dar acum sar pe ste asta. Mă aşez pe un scaun. În spatele meu am un panou mare. Îmi sugerează să fac cumpărăturile cu familia în noul supermarket. Oamenii din panoul publicitar sunt aşa de veseli. Poate ar trebui să mă duc şi eu acolo. Dar mai întâi trebuie să-mi fac familia.

Reguli de călătorie cu metroul:

  1. În aşteptarea trenului nu încercaţi să aveţi vreun gând suicidal. Aruncându-vă în faţa metroului veţi bloca circulaţia pentru minim 20 minute. Aşa ceva nu se face. Oamenii trebuie să ajungă la timp la muncă. Fiecare minut pierdut aduce pagube sistemului.
  2. După oprirea trenului la peron apăsaţi butonul aflat în zona de mijloc a uşii. Când faceţi asta încercaţi să zâmbiţi. În metrou feţele sunt mai degrabă triste.
  3. La oprirea trenului în staţie călătorii care coboară din vagoane şi cei căre cred cu tărie în sistem au prioritate faţă de cei care urcă şi care parcă nu vor să mai închidă ochii, zicându-şi că lucrurile se vor îndrepta.
  4. Urcarea sau coborârea călătoriilor în şi din tren după anunţul de închidere a uşilor se face pe propria răspundere. La fel şi cu excesul de medicamente.
  5. Blocarea fricii nu este permisă. În timpul deplasării cu trenul trebuie să rămâi cu fricile tale. Este interzisă de asemenea şi sprijinirea călătorilor de uşile de acces.
  6. Accesul în metrou zâmbind prea puternic, pe patine cu rotile sau cântând nu este permis.
  7. Nu este permis accesul călătorilor cu pisici, papagali, bufniţe, cocoşi negri, decât dacă acestea nu au botniţe sau dacă nu sunt închise în cuşti.

Stradă.

Observ prea puţin. Trec repede printre oameni. Unii dintre ei mănâncă câte un covrig. Mulţi vorbesc la telefon. Alţii aşteaptă la trecerea de pietoni.

Încă stradă.

Observ mai atent. Maşini claxonează. Figuri de stil sub formă de înjurături. Să-mi fac schiuri din crucea mă-tii. Mi-ar plăcea să cunosc toate înjurăturile din toată lumea. Şi să visez în sârbă. Gândesc asta şi zâmbesc. Am ajuns.

Clădire mare din sticlă. Modernă cum ar zice mama dacă ar mai fi trăit.

Serviciu. Nu vreau să zic nimic despre el. Mă bucur că-mi merge imprimanta. Vreau să printez trei poze azi. Un ficat normal, un ficat mărit şi un ficat bolnav de ciroză. Colegii mă vor întreba poate dacă sunt bolnav.

Clădire mare din sticlă. Ca dintr-o ţară civilizată cum ar zice unii.

Cobor cu liftul care e luminat cu albastru. Îmi imaginez efetcte benefice. Cromoterapie. Pentru că merit. Şi pentru că mă simt puţin obsit.

Alice în ţara minunilor

Gură de canalizare. Ies aburi de acolo, care-mi încălzesc picioarele. Stau pentru câteva secunde. Citesc ce scrie pe capac cu glas tare. Euro –Balkan. Fac abstracţie de euro. Mai ales când mă gândesc că iar a crescut în ultima săptâmână. Şi că rata mea fixă pe 30 de ani e în euro. Rămân cu Balkan. Picioarele îmi sunt calde-calde. Zâmbesc cu toţi dinţii. Nu o mai fac crispat. Pe urmă râd. Puternic. Unii oameni se uită la mine. Încă râd puternic. Doi oameni au început şi ei să râdă. Dar după au plecat. Capacul se mişcă. Bal-can-can. Mă simt ca un copil răsfăţat care e învârtit. Capacul încă se mişcă. Aburii ies acum şi mai mult. Mă simt ca într-un concert. Concertul vieţii mele. Cu efecte speciale. În stil balcanic. Culoare multă. Lumini. Exces. Eu sunt bomba nucleară. Sunt mai rău ca orice boală. Versuri din cântec. La plăcerile vieţii nu mă limitez. Cânt şi râd. Capacul se mişcă şi mai puternic. Sfârşitul lumii. Armaghedon. Masoneria. Regina Angliei care mănâncă copii. Titluri de ziar ce-mi vin în minte. Balkan. Capacul se înalţă în aer cu mine pe el. Nirvana. Levitez pe capacul meu de canalizare Balkan. Nu am mai fost niciodată aşa de fericit. Oamenii se uită la mine şi-mi fac poze. Capacul se înalţă şi mai sus. Şi mai sus. Oamenii sunt din ce în ce mai gălăgioși. Nu îmi mai pot face poze chiar toţi. Sunt prea sus pentru cei care nu au camere performante. Îi văd de aici micuţi. Ca dintr-un avion. Eu râd şi încă îmi simt picioarele calde. Mă bucur că diseară nu o să mai iau Dormicin pentru a adormi. Aici îmi e bine. Nu mai văd oamenii de jos. Şi nici casa mea luată cu împrumut de la bancă pe 30 de ani. Sunt doar eu şi capacul meu de canalizare Balkan. Îmi e bine şi sunt fericit.