Ultimii ani ai literaturii Science Fiction românești se remarcă printr-o creștere a numărului de scrieri din domeniu, după reculul dureros din perioada 2000-2010. Creșterea (cantitativă, în principal) este posibilă ca urmare a posibilitate de exprimare în mediul electronic, ceea ce favorizează producția de texte și mai puțin pe cea de literatură. Desigur, acolo unde sunt texte numeroase este mai ușor de aflat texte de valoare, în ciuda cantintății ridicate de balast. Problema dificilă a numărului mare de texte lipsite de valoare publicate și a numărului important de texte interesante, dar scrise neîngrijit (needitate și neredectate) este dublată de o confuzie, care sufocă respirația și așa ușor gâfâită a SF-ului românesc (deși fenomenul poate fi constatat și pe alte meleaguri, nu doar la noi): diluarea specificului genului în contact cu alte tipuri literare. Problema nu este că se scrie și se publică mult Fantasy, Horror, Gothic, Mystery, compoziții onirice sau Dumnezeu știe de ce altă natură, ci faptul că adesea aceste producții sunt promovate ca SF ori în legătură cu SF-ul.

Există, mai ales la nivel academic (destul de conservator pe plai mioritic), dar și în dezbaterile plasate în aria studiilor culturale, o tendință de a masca și include genul Science Ficton în domeniul și sub sigla ficțiunii speculative. Se exprimă astfel o reticență de a aborda SF-ul ca atare, din cauza presupusei „neseriozități” a genului, cel puțin în universitățile românești. Sintezele realizate de cercetători subsumează ficțiunii speculative domenii extrem de vaste și uneori contradictorii. Unele pot fi literare, adică SF, Fantasy, Mystery, Horror, Gothic. Altele pot fi literare, dar și să aparțină unor arii de interes științific (politologie, futurologie, mitologie, etnografie și altele), cum ar fi utopia (cu tot cortegiul de distopii și ucronii), istoriile contrafactuale (cu răspunsuri la întrebări de genul: Ce ar fi fost dacă?), miturile, basmele (literatura populară în general). Nu este locul aici pentru a intra în detalii, însă o astfel de abordare mi se pare neproductivă. Consider SF-ul gen autonom, fără să-l identific neapărat ca supragen (incluzând, ca în cazul ficțiunii speculative, utopia și texte din categoria political fiction).

Revistele românești de profil, și voi da două exemple, publică texte amestecate, fără o delimitare clară a genulurilor. Gazeta SF are pe frontispiciu o trimitere clară, care ar trebui să fie și restrictivă, la această arie literară exclusivistă. În realitate, o mare parte din textele originale publicate nu sunt SF. Situația aste asemănătoare la Helion (tipărit sau online), unde, totuși, frecvența textelor ne-SF este mai redusă. Texte Science Fiction publică însă revista Știință și tehnică, iar caracteristica SF este dominantă, fiind în concordanță cu profilul publicației. Contează foarte mult și implicarea lui Horia Nicola Ursu, un om cu simț pentru SF, bun cunoscător a ceea ce mișcă în țară în domeniu, dar și pe plan mondial, având și pregătirea teoretică necesară pentru înțelegerea unor fenomene artistice complexe.

Nici editurile nu stau mai bine cu delimitările, în colecțiile SF de la Nemira, Tracus Arte sau Pavcon apărând și cărți în genul Fantasy. Situația este clară la Millennium, editura fiind dedicată Science Fiction-ului. Colecția de profil de la Tritonic apelează la o delimitare ingenioasă, adică Sci-Fi cu roșu și Fantasy cu albastru, iar cititorul știe din start cărui gen îi aparține cartea. Lucrurile sunt interesante la Humanitas ori Polirom, care publică uneori Science Fiction (dar și Fantasy ori Horror) fără să indice vreo apartenență la gen.

Evident, în aceste condiții, melanjul genurilor este lesne de observat și la autori. Un SF de foarte bună calitate scriu, cu precădere, Mircea Opriță, Dănuț Ungureanu, Silviu Genescu, Sebastian A. Corn, Dan Doboș, Ana-Maria Negrilă, Cristian-Mihail Teodorescu, George Lazăr, Florin Pîtea sau Lucian Merișca. Alții sunt la granița genurilor, cum se întâmplă cu Rodica Bretin, Marian Truță sau Michael Haulică, care pare să se îndepărteze tot mai mult de cyberpunk-ul de acum două decenii. Din noua generație (destul de matură), dedicat genului SF este Alexandru Lamba, deoarece Daniel Timariu, Lucian-Dragoș Bogdan, Eugen Cadaru, Adrian Buzdugan, Ștefana-Cristina Czeler, Teodora Matei, Marian Coman sau Florin Purluca practică acest amestec al genurilor. Trebuie evidențiat însă că, la Daniel Timariu și Lucian-Dragoș Bogdan, există o delimitare editorială SF, Fantasy ori Policier (care, totuși, nu înseamnă proză polițistă!), ceea ce reprezintă un lucru foarte bun. În ceea ce privește genul Fantasy două autoare țin steagul sus cu multă siguranță: Doina Roman și Cătălina Fometici.

Dacă aruncăm o privire spre partea critică, observăm că și aici lucrurile sunt delicate. Mircea Opriță, seniorul criticii, teoriei și istorieri literare Science Fiction de la noi, își continuă cu osârdie aventura de cronicar literar. De fapt, intervențiile sale depășesc cu mult ceea ce se înțelege prin cronică ori recenzie în mod curent, fiind analize profunde pe cărți, realizate în context, cu destule informații despre autori. Rezultă mai degrabă studii, iar pentru orice autor este, evident, un mare succes să între în atenția cercetătorului de la Cluj. M. Opriță se oprește în mod deliberat asupra cărților SF, cele din genurile colaterale beneficiind foarte rar de atenția sa. Criticul scrie cu program, demersul său analitic fiind unul mai amplu, cronicile (am convenit deja că sunt mai mult de atât!) servind ca punct de plecare pentru capitole de istorie literară ori ca articole din Enciclopedia SF-ului românesc, la care trudește de atâția ani. În fiecare text al său, prima analizată este idea SF, cu identificarea motivelor și circumscrierea lor. Astfel că intervențiile sale sunt limpezi, fiind ușor de înțeles de ce SF-ul este SF!

Cătălin Bandea Gheracostea își intitulează rubrica parmanentă din Observator cultural (o revistă interesantă prin avântul polemic) SF-ada cu literatura, o grafiere particulară a unui joc de cuvinte izbutit, subliniind aplecarea către scrieri și autori (de) SF într-un context literar mai amplu, ceea ce reprezintă un câștig important pentru SF-ul autohton. Totuși, adesea, sub această titulatură, C. Badea Gheracostea supune analizei multe produse (literare?) care aparțin genurilor conexe, nefiind SF ori având atingeri tangențiale cu genul. Este o așezare ce poate stârni confuzie, lucru care nu se întâmplă la Michael Haulică, revenit în postura de cronicar cu ritm susținut în același Observator cultural (acolo unde, de fapt, M. Haulică a mai avut o rubrică de profil în urmă cu un cincinal). Acum, își plasează intervențiile sub sigla Mistere, fantezii, sefeuri, unde se ocupă de probleme ale genurilor conexe, neîncadrate în mod obișnuit curentului principal main-stream. Iar în acest context, SF-ul este pe locul al treilea, însă e bine că știm foarte clar unde stă! Îmbucurător este faptul că noua platformă Book Report românească are rubrică specială pentru Science Fiction, ceea ce poate contribui semnificativ la necesara diferențiere între producțiile literare.

În concluzie, consider că este necesară o mai bună delimitare în abordarea genurilor, desigur cu o mai mare atenție acordată celui SF. Nu este vorba aici de o respingere a celorlalte, ci de o încercare de a evita confuziile, de a evidenția caracteristicile genului, de a scrie și de a promova un Science Fiction românesc de mai bună calitate.