În 1984, de George Orwell, am întâlnit pentru prima dată, scrisă și fără cenzură, ideea că am putea fi urmăriți pretutindeni. Nu doar la serviciu sau pe stradă, ci și acasă, în cele mai intime momente ale noastre. O viziune terifiantă a unui viitor văzut cu ochii trecutului. Ceea ce se numea în carte Big Brother a devenit acum un substantiv comun, desemnând un fenomen mondial. Însă, spre deosebire de lumea lui Orwell, acum, de partea cealaltă a găurii de cheie, nu se mai află doar Statul. Multe alte organizații ne privesc și ne cercetează prin microscopul aplicațiilor online. Ne pun în coloane, în tabele, în diagrame și ne vând, precum o marfă umană.

Statul este tot mai mult doar una din corporațiile lumii. O firmă aparent publică, aparent privată, fără a fi nici una, nici alta. Precum un Cthulhu mitologic, statul îmbracă multe forme și are multe tentacule. Unii le spun capete, cu personalități diferite, de multe ori opuse sau cel puțin contradictorii. Că e președenție, parlament sau guvern sau entități acronimice, precum DNA, SRI, PSD sau PNL, că are nume de persoane sau de firme de stat, toate aceste tentacule, ce se mișcă spasmodic și parcă fără scop, au totuși un mobil comun: să supraviețuiască. O necesitate ce le poate fi satisfăcută doar într-un singur mod: prin hrană.

Îmi ridic ochii din tastatură și privesc micul ochi de pe marginea de sus a monitorului. Apoi dau cu degetul nepăsător peste iphoneul de lângă, admirându-i liniile plăcute și materialul catifelat. Facturile din stânga îmi atrag atenția că e momentul să deschid aplicația de plată online, în timp ce pe tabletă, pusă frumos pe un suport ce imită lemnul, un mesaj de la dexonline mă îndeamnă să merg la proteste. Din camera de zi vocea unui politician îmi spune că doar guvernul are dreptul să guverneze și că noi cetățenii trebuie să ne supunem — indiferent de opțiunea noastră politică, religioasă sau morală.

Mă întreb, uneori, dacă cei ce văd monstruozitățile din spatele politicilor guvernamentale și corporatiste sunt, precum credea Lovecraft, oameni deosebiți, poate chiar ultimii, sau, de fapt, sunt niște neadaptați, incapabili să se bucure de intimitatea oferită complice de Big Brother, într-o lume în care doar implementarea metodei Bokanovsky — cum și-a imaginat Huxley în Brave New World — lipsește pentru a fi cu adevărat minunată.