Clubul de anticipație Helion al Casei de Cultură a Municipiului Timișoara anunță pentru vineri 16 iunie, începând cu ora 17:00, o reuniune foarte bogată și atractivă.

Cornel Secu va prezenta datele și condițiile de desfășurare a celei de-a doua ediții a concursului TIMIȘOARA PESTE 100 DE ANI.

Adrian Bancu va  crea un moment deosebit dedicat aniversării celor 50 de ani de la debutul primei serii a celebrului STAR TREK.

Cristian Vicol va supune criticii o povestire, care face parte din volumul pe care îl va tipări la editura Tritonic.

Iar în final, adică la ora 19:30 se vor face înscrieri de noi membri. Accesul publicului este liber. Locul este sala Orizont a Uniunii Scriitorilor, filiala Timișoara.