Meridian SF

UNUL DINTRE GEMENI ”“ AMBROSE BIERCE

O scrisoare găsită printre hârtiile răposatului Mortimer Barr

 

M-ai întrebat dacă în existența mea ca unul dintre gemeni am observat ceva care să se abată de la legile naturii și cu care să fi intrat în contact. Așa cum poți să judeci și singur, probabil că noi avem păreri diferite cu privire la ce înseamnă legile naturii. Poate că știi câte ceva despre asta sau nu, iar ceea ce mi se pare mie ieșit din comun să nu ți se pară și ție. L-ai cunoscut pe fratele meu John. Și l-ai cunoscut când nu eram și eu de față, dar știai sau nu că nicio ființă umană nu putea face distincția dintre mine și el, din cauza faptului că suntem foarte asemănători. Nici părinții noștri nu puteau să facă deosebirea. Nu-mi pot da seama dacă există ceva care să explice o așa se mare asemănare. Am vorbit cu fratele meu John, dar nu sunt sigur dacă numele lui nu era Henry, iar al meu John. Așa cum se obișnuiește, am fost botezați. Dar apoi, pe când ni se aplica niște mici semne distinctive, cel care ne tatua și-a pierdut concentrarea. În acest mod, pe brațul meu a apărut un mic H, iar fratele meu s-a ales cu un J, dar nu este deloc sigur că literele nu au fost inversate.

În copilărie, părinții noștri au încercat să ne identifice mai ales după haine și după alte obiecte, însă adesea noi le schimbam între noi, purtându-ne răutăcios, până când ei au abandonat orice astfel de încercări lipsite de șansă. În decursul anilor în care am locuit împreună în casa copilăriei, cu toții au trebuit să recunoască această situație dificilă, iar cel mai bun lucru pe care au putut să-l facă a fost să ne strige pe amândoi Jehnry. M-am mirat uneori de marea îngăduință arătată de tatăl nostru, mai ales când făceam lucrurile după capul nostru prost, însă cum eram niște băieți destul de suportabili, cu o oarecare doză de rușine și reținere, scăpam mai mereu de pedeapsă. De fapt, tata a fost cu deosebire o natură simțitoare, bucurându-se în tăcere de toate aventurile vieții.

Curând după ce am ajuns în California și ne-am stabilit în San Jose (unde singura realizare care ne aștepta a fost aceea de a întâlni prieteni buni ca voi), familia noastră a suferit pierderi importante, deoarece, după cum știi, ambii părinți mi-au murit în decurs de o săptămână. Tata s-a stins falit, iar bunurile casnice au fost scoase la mezat pentru a plăti datoria. Surorile mele s-au întors la rudele noastre din Est, iar noi, eu și John, având drept avuție doar aspectul nostru plăcut, căci aveam vârsta de 22 de ani, ne-am găsit de lucru în San Francisco, dar în cartiere diferite din acest oraș. Lucrurile mergeau în așa fel încât nu puteam locui împreună, așa că nu ne vedeam decât din când în când, uneori putând să treacă și o săptămână. Cum aveam doar puține cunoștințe comune, extraordinara noastră asemănare era destul de puțin știută. Iar acum vin la chestiunea ridicată de tine.

Într-o zi, destul de repede după ce am ajuns în oraș, spre seară, ieșisem la plimbare pe strada Pieței, când am fost abordat de un domn de vârstă mijlocie, bine îmbrăcat, care, după ce m-a salutat cordial, a spus:

-Stevens, știu, desigur, că tu nu ai prea multe relații, însă am vorbit cu soția mea despre tine, iar ea ar fi bucuroasă dacă ne-ai vizita. Trebuie să-ți spun că, de asemenea, fetele mele doresc să te cunoască. Deci, consideră-te invitat pentru mâine, la șase, ca să iei cina cu noi, en famille. Iar apoi, dacă doamnele nu vor reuși să-ți rețină atenția prea mult, voi fi pregătit să facem câteva partide de biliard împreună.

Toate acestea le-a spus cu un zîmbet atât de călduros și într-o manieră atât de atractivă că nu m-a lăsat inima să-l refuz. Așa că, deși nu-l mai văzusem pe acel om niciodată în viața mea, i-am replicat cu promptitudine:

-Sunteți foarte amabil, domnule. De aceea, îmi face mare plăcere să vă accept invitația. Vă rog să prezentați complimentele mele doamnei Margovan și să o anunțați să mă aștepte.

Cu o strângere de mână și cu câteva amabilități de despărțire, bărbatul și-a văzut de drum. Făcuse o greșeală cu mine, de care fratele meu nu știa nimic. Este o eroare pe care eu mi-am asumat-o și era în obiceiul meu să nu o repar, mai ales dacă era vorba de ceva important. Cum aș fi putut ști însă ce era cu acest bărbat al cărui nume era Margovan? Cu siguranță nu este un nume prea popular, ce e drept. De fapt, numele acesta era la fel de ciudat pentru mine ca și omul care-l purta.

A doua zi de dimineață, m-am grăbit către locul unde fratele meu era angajat. L-am întâlnit pe când ieșea din birou cu niște note de plată pe care le avea de încasat. I-am povestit atunci ce am făcut în numele lui, adăugând că, dacă el nu dorește să accepte invitația, o voi face eu, acționând ca și cum ar fi el.

-Este ciudat, mi-a spus el gânditor. Margovan este singurul om din această firmă pe care îl știu bine și-l apreciez. În această dimineață, când a venit la birou și schimbam formulele obișnuite, am avut impulsul neașteptat de a-i spune: „Vă rog să mă iertați, domnule Margovan, însă am uitat să vă cer adresa”. Am primit-o, dar nimic sub soare nu m-a putut face să-mi amintesc ce am făcut cu ea, până acum. Este frumos din partea ta că îți asumi consecințele gestului tău imprudent, însă am de gând să iau acea cină chiar eu, dacă ești de acord.

A luat cina de mai multe ori în acel loc, unul foarte bun pentru un om ca el, asta fără să încerc să-i subminez calitățile. Acolo s-a îndrăgostit de domnișoara Margovan, i-a propus să se mărite cu el, cerere care a fost acceptată din toată inima. Câteva săptămâni mai târziu am fost și eu informat de logodnă, dar, înainte ca să fie stabilită o dată când urma să fiu și eu prezentat miresei și cu familia ei, am întâlnit într-o zi, pe strada Kearney, un domn arătos, dar cu un aer cam neglijent, pe care, rapid, nu știu ce m-a făcut să-l urmăresc, operațiune de care m-am ocupat fără să-mi fac mari probleme. A dat colțul pe strada Geary, mergând apoi până în Piața Union. Și-a privit ceasul, iar apoi a pășit în piață. Se oprea din când în când, fiind evident că așteaptă pe cineva. S-a și întâlnit cu o domnișoară frumoasă și foarte bine aranjată. Cei doi au mers mai departe pe strada Stockton, unde i-am urmărit. Mi-am dat seama că trebuie să fiu extrem de atent, deoarece, deși fata îmi era străină, părea că m-ar putea recunoaște. Au dat roată pe mai multe străzi, pentru ca, într-un final, după ce și-au aruncat niște priviri întrebătoare, pe care le urmăream de sub o poartă, cei doi să intre într-o casă despre care nu știam mare lucru, o casă din centru, care nu arăta prea bine.

N-aș fi de acord cu ideea că nu aș fi avut niciun motiv de a iniția acest jos de-a spionii fără un motiv întemeiat. Exista unul, de care ar fi trbuit să-mi fie sau nu rușine, în funcție de respectul acordat persoanelor implicate. Partea cea mai importantă a acestei istorii induse de întrebarea ta am să o povestesc acum, fără ezitare și fără jenă. O săptămână mai târziu, am pornit cu John către casa viitorului lui socru, iar domnișoara Margovan, așa cum ai anticipat și spre marea mea surpriză, era eroina acelei aventuri compromițătoare. A trebuit să admit că frumoasa eroină acelei aventuri dubioase era chiar ea. Dar aceast lucru are o mare importanță, deoarece frumusețea ei era atât de copleșitoare pentru mine încât îmi crea unele dubii privind identitatea cu doamna văzută mai înainte. Cum s-a putut întâmpla ca această putere de fascinare a chipului ei să nu mă fi impresionat în acel moment? Dar nu, nu era nicio posibilitate de a greși aici, deoarece diferența era din cauza ținutei, a luminii și a lucrurilor din preajmă.

Eu și John ne-am petrecut după-amiaza în acea casă, suportând, cu curajul dat de marea noastră experință, toate acele mărunte tachinări ale simțurilor noastre. Când am rămas singur cu tânăra doamnă, pentru câteva minute, am privit-o direct în față și i-am spus pe un ton grav:

-Și dumneata, domnișoară Margovan, ai o dublură. Am zărit-o marțea trecută, pe la amiază, în Piața Union.

Și-a întors minunații ei ochi căprui către mine pentru o clipă, dar m-a privit cu mai puțină hotărâre decât mine, așa că și-a coborât privirea și și-a fixat-o pe vârfurile pantofilor.

-Și îmi era foarte asemănătoare? m-a întrebat, cu o indiferență ce mi se părea mimată un pic.

-Foarte, am răspuns. Am admirat-o extrem de mult. Domnișoară Margovan, chiar înțelegi despre ce este vorba? am întrebat-o, fiind decis să nu-i las nicio umbră de îndoială asupra faptului că am urmărit-o atunci.

Atunci a devenit palidă, dar a rămas foarte calmă. Și-a rdicat din nou ochii către mine, o privire fără niciun fel de ezitare.

-Ce te aștepți de la mine să fac? m-a întrebat. Te rog să-mi spui fără reținere care-ți sunt condițiile. Le voi accepta.

Era foarte clar, chiar și în scurtul timp de reflecție avut la dispoziție, că metodele obișnuite de acțiune nu erau potrivite cu această fată, ci trebuiau unele noi.

-Domnișoară Margovan, am transmis, desigur cu destulă compasiune în voce, ceea ce aveam pe inimă, nu-mi este foarte greu să-mi dau seama că ești o victimă a unor combinații teribile. Sunt dispus mai degrabă să-ți ofer o șansă să-ți recâștigi libertatea decât să fac ceva care să te adâncească în această situație supărătoare.

A dat din cap, tristă și dezolată.

-Marea ta frumusețe mă face să mă simt și mai rău, am continuat. Sunt total dezarmat de sinceritatea ta și dezolarea în care te afli. Dacă ești liberă să acționezi după propria ta voință, după cum sper, fă atunci cum consideri mai bine. Dar dacă nu poți... atunci Dumnezeu să ne ajute! Nu ai deloc a te teme din partea mea că m-aș opune căsătoriei voastre, chiar dacă ea are nevoie de o bază solidă. Cuvintele mele nu au fost chiar acestea, dar acesta este sensul, aproape de ceea ce îmi dă voie să exprim starea conflictuală în care fiusesem pus destul de surprinzător. M-am ridicat și am părărsit-o fără să-i mai arunc o privire, iar apoi m-am întâlnit cu ceilalți, reveniți în încăpere.

-Îi urez domnișoarei Margovan o seară plăcută, am spus cât am putut de calm. E mult mai târziu decât m-aș fi așteptat.

John s-a hotărât să vină cu mine. În stradă m-a întrebat dacă era ceva în neregulă în comportamentul Juliei.

-Cred că este bolnavă, i-am replicat. Acesta este motivul pentru care am plecat. Nu mai era nimic de spus.

În după-amiaza următoare, am ajuns destul de târziu acasă. Întâmplările din ziua anterioară mă făcuseră nervos și mă simțeam rău. Am încercat să scap de această stare, iar ca să-mi limpezesc mintea, am ieșit să mă plimb la aer curat, însă nu puteam să scap de senzația apăsătoare că este pe cale să se întâmple ceva rău, un presentiment pe care nu reușeam să-l formulez explicit. Era o noapte rece și cețoasă. Hainele și părul îmi erau umede și începusem să tremur. În halat și în papuci, în fața șemineului cu flăcările cărbunilor de pe grătar, mă simțeam și mai puțin în largul meu. Apoi am început să am frisoane, fără să tremur, ceea ce este o diferență. Apăsarea acestei tragedii iminente era atât de puternică și de nesuportat că am încercat să o înlătur gândindu-mă la necazuri reale, încercând să dispersez așteptarea unui viitor groaznic înlocuind-o cu amintirea durerilor trecute.

Am remomorat moartea părinților mei și am încercat să-mi fixez mintea pe momentele triste de la patul lor de suferință și de la morminte. Totul părea vag și ireal, ca și cum s-ar fi întâmplat cu mulți ani în urmă altei persoane. Brunc, lovind prin gândurile mele și despărțindu-le așa cum o inimă încordată este tăiată de o lamă de oțel – nu mă pot gândi la o altă comparație – am am auzit un strigăt ascuțit ca venind de la o persoană în agonia morții. Vocea era cea a fratelui meu și părea să vină de dincolo de fereastră, din stradă. Am sărit la fereastră și am smucit-o la o parte. Un felinar aflat în partea opusă arunca o lumină rarefiată și murdară pe pavajul ud și pe fațadele caselor. Doar un polițist solitar, cu gulerul mantalei ridicat, stătea rezemat de stâlpul unei porți, fumându-și încet țigara. Nimeni altcineva nu mai era acolo. Am închis fereastra și am tras draperia, apoi m-am reașezat în fața focului, încercând să-mi fixez atenția către cele din jur. Ca să fac ceva și urmând o rutină familiară mi-am aruncat ochii pe ceas. Arăta ora 11,30. Și din nou am auzit aces strigăt înspăimântător! Acum părea că vine din încăpere, din apropierea mea. M-a cuprins spaima și pentru câteva clipe am fost incapabil să mă mișc. Câteva minute mai târziu, nu îmi pot aminti durata cu precizie, m-am regăsit alergând cât puteam de tare pe o stradă necunoscută. Nu știam unde sunt, nici măcar încotro mă îndreptam, însă mi-am oprit pașii în fața unei case, unde se aflau două sau trei trăsuri, în care se vedeau lămpi și se auzeau voci întretăiate și joase. Era casa domnului Margovan.

Tu știi, bunul meu prieten, ce s-a întâmplat acolo. În una din camere zăcea Julia Margovan, ucisă în urmă cu câteva ore de otravă, iar în alta John Stevens, sângerând de la o rană în piept, provenind de la un un foc de pistol tras cu mâna lui. Cum am năvălit în încăpere, l-am împins pe doctor la o parte și mi-am pus mâna pe fruntea lui. A deschis ochii, a privit în gol, i-a închis ușor apoi și și-a dat ultima suflare pe nesimțite.

Amănunte am aflat doar după șase săptămâni, când am fost readus în simțiri după veghea de muceniță asupra mea a soției tale, chiar în casa voastră. Toate acestea le cunoști, dar ceea ce tu nu știi, pentru că nu este susținut de investigațiile tale psihologice, și nu în ultimul rând de implicațiile existente, și pentru că, cu întreaga atenție și considerație pe care le ai, nu m-ai chestionat pentru mai multe informații, m-am gândit că trebuie să ți le dau:

Cu câțiva ani înainte, într-o noapte cu lună plină, eram în trecere prin Piața Union. Era o oră târzie, iar piața era goală. Întâmplările trecutului îmi revin clar în minte ca și cum m-aș afla acum în locul unde am fost martorul acelor evenimente fatale. Cu o pornire perversă, din acelea care fac ca gândurile noastre să se oprească asupra unor elemente dureroase, m-am așezat pe o bancă pentru a mă clarifica. Un bărbat a intrat în piață și a pășit pe trotuoar către mine. Avea mâinile încrucișate la spate și era cu capul gol. Părea să nu vadă nimic în jur. Pentru că s-a apropiat de locul umbrit în care stăteam l-am recunoscut pe bărbatul care, cu câțiva ani înainte, se întâlnise în același loc cu Julia Margovan. Însă acum era într-o stare foarte proastă: încărunțit, prăpădit și dezordonat. Decăderea și viciul se vedeau din plin, însă boala nu se observa la o primă vedere. Hainele îi erau în neregulă, părul în cădea pe frunte încâlcit, făcându-l să arate bizar și demn de milă. Părea că nu mai are controlul faptelor lui, ca scăpat de la balamuc.

Fără să am ceva clar în minte, m-am ridicat și m-am confruntat cu el. Și-a ridicat capul și m-a privit drept în față. Nu am cuvinte pentru a descrie dezolanta schimbare pe care o vedeam asupra lui. În privire avea o teroare de nedescris, ca și cum în fața ochilor lui s-ar fi ivit o fantomă. Dar era un bărbat plin de curaj.

-Dracu’ să te ia, John Stevens! a strigat și, ridicându-și brațul tremurător, și m-a împuns ușor cu un deget în obraz, ca apoi, pe când mă îndepărtam, să cadă cât era de lung pe pavaj. Cineva i-a descoperi cadavrul, țeapăn de tot. Niciun amănunt nu s-a putut afla despre el, nici măcar numele. Să știi despre un om că este mort trebuie să fie destul.

Traducere de Lucian-Vasile Szabo

Sumar, Nr. 67 / noiembrie-decembrie / 2016

In memoriam Cornel Robu

Omagiu Cornel Robu

Trei texte de Cornel Robu

Fișa lui Cornel Robu

Știri SF

Laborator SF

  • LOU, Daniel Timariu

Internext

Cronica de familie

Fototeca

Dosarele Imposibilului

BD

Vector

Știința pentru începători

Pe scurt despre proza scurtă

Galeria fantastică