Laborator SF

SCLAVIE

  • andreeavioletabobe
    Andreea Violeta Bobe

Prima poveste

Mă săturasem să mai caut locuri de muncă, să mai merg la interviuri, să cutreier metropola pentru un amărât de job. Banii de pe donarea sângelui, a părului, unghiilor s-au dus. Ajutorul de șomaj nu mă ajuta deloc, nici medicii. În loc să mă asculte să încerce ce simt mă certau de ce nu respect medicația. Dormeam tot timpul și nu mai puteam să fac nimic altceva, doar să mănânc încontinuu. Revistele care altădată-mi publicau scrierile pe doi șfanți s-au reprofilat către pseudo-artiști pupincuriști. Nimeni și nimic nu mă mai dorea. Nici oglinda nu mă mai înțelegea. Mă îngrășasem ca un bostan, explodam de coșuri, bube roșietice, părul se rărise, buzele-mi crăpară. Nici măcar pentru un job de ambassador sau hostess nu mă mai puteam încadra. Peste tot dădeam de refuzuri și critici aspre. Nicăieri nu se mai găseau voluntariate sau internshipuri plătite, nici nu se mai cereau cobai pentru teste cu diverse produse cosmetice sau implanturi de cipuri. Starea precară de sănătate m-a impiedicat să fiu aleasă printre cei cărora li se vor face teste medicale.

...

Taxiurile zburătoare cereau preț prea mare, așa că am urcat etajul superior al orașului cu un lift antic de pe vremea bunicilor, prin 2020 sau 2030. Uitasem complet de frumusețea acelor zone bogate ale megalopolisului, de parcurile cu verdeață și sculpturile specifice erei primare ale neo-modernismului. Undeva la 3 ore de mers pe jos era un muzeu cu antichități. Nu știu cum străbunicii puteau să suporte grafica slabă a televizoarelor cu tub și căblăraia încurcată. Cum de erau așa fericiti în neajunsurile acelea? În spatele muzeului pe hologramele publicitare erau anunțuri pentru voluntari plătiți în experimente. Se căutau oameni bolnavi, dependenți medical, în special femei. Mi-am înregistrat pe cipul de pe antebraț datele anunțului și le-am trimis automat pe ale mele în baza lor de date.

...

Au trecut trei săptămâni de zăcut la pat cu diverse raze și unde înfipte bine în circuitele creierului. Abia dacă mai răspundeam stimulilor veniți de la ele. Câțiva medici și ingineri mă verificau zilnic și-mi dădeau să mănânc glucoză, vitamine, nimic altceva. La un moment dat simțeam cum corpul îmi cedează. M-am trezit în alt salon la reanimare. Medicii verificau dacă nu mi-au dispărut simțurile. Îi întrebasem câ mai ține experimentul și când îmi primesc banii. Mă priveau cu oarecare ironie și nu-mi răspunseră.

...

După 3 luni de la experimente mi-am permis să-mi cumpăr o casă proprie și să mă reabilitez pieței muncii. Arătam mult mai tânără, slăbisem, mă împuternicisem. Ziua lucram la o firmă de soft-uri accesând baze de date despre toți angajații și șomerii din metropolis și starea orașului, iar noaptea făceam parte dintr-o echipă de brand ambassador pentru cele mai sofisticate cluburi și restaurante din etajul superior. La sfârșit de săptămână aveam un part-time ca profesor pentru copiii bogaților. În sfârșit am reușit să mă fac utilă muncind pentru tot restul vieții! Vârsta pensionării s-a mărit la 80 de ani, așa că cine știe dacă voi reuși să trăiesc așa mult.

 

 

 

A doua poveste

În metropolis aproape de ultimul etaj avea loc o petrecere a bogaților. Fetele ambassador din zonele sărace se chinuiau să organizeze petrecerea unor invitați speciali din străinătate. Printre ele se aflau niște studente obosite, unele mult prea chinuite de sărăcia de la etajele inferioare. Un medic renumit pentru studiile sale în gerontologie a afirmat că ar vrea să discute cu ele și alți oameni simpli despre îmbunătățirea lor ca oameni.

Nedorxe urmărea cu bucurie. Voia să câștige bani ca să poată să-și permită o locuință, să trăiască decent fără a munci prea mult. Niciun loc de muncă nu asigura necesarul unei vieți decente. A acceptat cu bucurie propunearea renumitului cercetător. A mai donat ovule pentru clonare, a mai făcut teste pe cosmetice și medicamente, a mai muncit pentru bogații răsfățați, dar niciodată nu a reușirt să aibă destui bani. Trebuia să facă un sacrificiu mai mare.

...

După o săptămână de teste corpul ei a cedat, era să moară. Grupa ei sanguină nu accepta substanțele. Plângea, se ruga de medici să continue pentru bani, însă acești i-au alocat o sumă mică și i-au dat drumul. Un alt medic văzând că are o grupă extrem de rară C Rh neutru a reinternat-o pentru transfuzii. Săptămânal i se luau probe. Sensibilitatea extremă a dus-o la moarte. Cadavrul i s-a criogenizat pentru alte teste mai amănunțite. Nu a apucat să-și ia adio de la colegele ei brand ambassador.

Sumar, Nr. 67 / noiembrie-decembrie / 2016

In memoriam Cornel Robu

Omagiu Cornel Robu

Trei texte de Cornel Robu

Fișa lui Cornel Robu

Știri SF

Laborator SF

  • LOU, Daniel Timariu

Internext

Cronica de familie

Fototeca

Dosarele Imposibilului

BD

Vector

Știința pentru începători

Pe scurt despre proza scurtă

Galeria fantastică