Fișa lui Cornel Robu

FIŞA LUI CORNEL ROBU DIN SCRIITORI AI TRANSILVANIEI. DICŢIONAR CRITIC ILUSTRAT ALCĂTUIT DE IRINA PETRAŞ, EDITURA EIKON, CLUJ-NAPOCA 2014

  • irinapetras
    Irina Petraș

Cornel ROBU (22 septembrie1938, Sighişoara – 27 octombrie 2016, Cluj-Napoca). Eseist, critic, teoretician literar SF. Facultatea de Filologie a UBB Cluj. Debut absolut: cu o recenzie la cartea lui Victor Kernbach Enigmele miturilor astrale (1970), în Steaua, Cluj, nr.1, ianuarie1971. Debut editorial cu antologia, în colab., Romanul românesc contemporan. 1944-1974 (1974). Volume: Timpul este umbra noastră. Science-fiction românesc din ultimele două decenii, antologie comentată, 199l; TWELVE of the Best Romanian SF Stories. Selected and introduced by Cornel Robu, 1995; O cheie pentru science-fiction, 2004 (Premiul special al juriului Filiala USR Cluj); Paradoxurile timpului în science-fiction (2006), Scriitori români de science-fiction (2008), Teoria pierde omenia – Theory Kills Sympathy (2009). Ediţii din Victor Anestin (În anul 4000 sau O călătorie la Venus, 1986; O tragedie cerească, 2010; Puterea ştiinţei, 2010). A colaborat la vol. Colective: Scriitori români (1978), The Encyclopedia of Science Fiction (1993), Dicţionarul scriitorilor români, I-IV (1995-2002), St. James Guide to Science Fiction Writers (1996), Dicţionarul esenţial al scriitorilor români (2001) şi Dicţionar analitic de opere literare româneşti, I-IV (1998-2003), I-II (2007). A publicat studii şi eseuri pe teme de science-fiction în Foundation, 42/ 1988; 49, 1990; Solaris. Science-fiction et fantastique, Québec, Canada, 92/l990; The Encyclopedia of Science Fiction, edited by John Clute and Peter Nicholls, 1993; St.James Guide to Science Fiction Writers, Editor Jay P.Pederson, Detroit, 1996; Almanahul Anticipaţia, 1993-2000; Tribuna, Steaua, Echinox, Helion, Biblioteca Nova, Anticipaţia – CPSF (Colecţia „Povestiri ştiinţifico-fantastice”) etc.

Science-fiction-ul există pentru a ne procura ceea ce Sam Moskowitz şi alţii numesc „the sense of wonder”: ceva ce ne lărgeşte orizonturile minţii, nu importă în ce direcţie – peisaje de pe alte planete, ori interiorul unei artere văzut cu ochiul unei globule, ori cum e să te simţi deodată altceva faţă-n faţă cu o pisică... orice trăiri senzoriale inedite, pe care cititorul nu le poate experimenta pe propria-i persoană – astea-s grăunţele pe care le macină moara, asta-i tot ce fac cei care scriu science-fiction.” Aşa difuz şi confuz cum este, acest de două ori intraductibil „sense of wonder” reuşeşte totuşi să meargă direct la ţintă, reuşeşte să surprindă şi să spună ceea ce-şi propune să spună. Pentru mine, aşa cum le văd eu, cu ochelarii teoretici proprii, atât sense of wonder cât şi vertijul intelectual nu sunt altceva decât soluţii diluate pentru uz critic ale sublimului teoretic – esenţă prea „tare”, prea concentrată, pentru a se putea administra tale quale în cazuri individuale. „Senzaţia de uimire” din science-fiction dă o expresie mai difuză, mai „îndulcită” şi, critic, mai elastică, mai maleabilă, mai utilizabilă deci, aceluiaşi vechi concept şi aceleiaşi eterne trăiri estetice pe care o cunoaştem sub numele de „emoţie a sublimului”. În felul acesta, conceptul teoretic „sălbatic” „se domesticeşte” în instrument critic curent. (Fragment din cuvântul introductiv la antologia comentată Timpul este umbra noastră. Science-fiction românesc din ultimele două decenii, 1991)

Au scris despre cărţile sale: Florin Manolescu, Mircea Opriţă, Ovidiu Pecican, Irina Petraş, Sanda Cordoş, Ştefan Borbély, Voicu Bugariu, Sorin Antohi, Cătălin Badea-Gheracostea, Bogdan Aldea, Cornel Secu, Lucian-Vasile Szabo, Györfy-Deák György, Mariano Martín Rodríguez, George Slusser, Peter Nicholls, Edward James, Ian Watson, Andy Sawyer, Brian Stableford, Istvan Csicsery-Ronay Jr., Juha K.Tapio, Brooks Landon, Neil Easterbrook, Jan Johnson-Smith, Darren Jorgensen, Edward O’Brien ş.a.

În geografia literară a S.F.-ului românesc, Clujul revendică unul dintre locurile proeminente în materie de teorie, istorie şi critică a genului. Aşa cum Weimar-ul are două spirite tutelare, pe Schiller şi pe Goethe, legaţi de o prietenie care a lăsat urme vizibile în cultura germană şi în cea universală, Clujul aduce în prim-planul S.F.-ului naţional un alt cuplu de prieteni, pe Cornel Robu şi pe Mircea Opriţă. Filologi de formaţie amândoi, au pus baze solide unei cercetări fastuoase în domeniu, explorându-l în toate punctele sale cardinale. În timp ce primul dintre ei a dat o paradigmă interpretativă originală S.F.-ului, pornind de pe poziţiile unei estetici clasice a sublimului reinterpretată pe materiale specifice, într-un discurs particular amplu şi erudit (Ovidiu Pecican)

Cornel Robu’s essay (Foundation, 42) is quite simply one of the most intelligent things I have read on sf for a long time. în fact, it quickens my faith that sf really is an international literature, and one of major philosophical an aesthetic relevance to this century. Robu is producing real theoretical insight – as Schlegel said of Spinoza, he is not just grinding us lenses, but new eyes to see with. How different from the stuff that passes for theory în US universities – mired în reductionist philosophies and ideologies, hence unable even to see (let alone credit) an expansive dynamic like the sublime. Fortunately, there are new things coming from abroad. [...] The sublime then seems to be a fundamental human response to scientist Pascal’s dilemma: „Le silence éternel de ces espaces infinis m’effraie.” It is a baroque rather than a classical concept – not seeking balance but dynamic imbalance. To give credit, there is some of this dynamic în Suvin’s „cognitive estrangement”. But Robu’s idea goes so much deeper into our Western cultural heritage. It is an idea that forces us to rethink literary and cultural history în the light of science fiction. Looking through the eyes of sf, we do begin to see the things anew, to make connections that were not there before, to challenge old comfortable compartments. It was with this kind of theoretical excitement that I read Robu’s essay. May it be a sign of things to come. (George Slusser, University of California, Riverside, în Foundation, Number 44, Winter 1988/89).

O cheie pentru science-fiction este o construcţie teoretică pe cât de amplă, pe atât de temeinic articulată la nivelul ideilor, de unde şi o precizie, chiar o frumuseţe a demonstraţiei. Materialul cercetat este imens, iar explorarea lui se face cu o răbdare de benedictin. Selecţia textelor de sprijin are mereu în vedere valoarea lor ca literatură, însă şi un anume grad de reprezentativitate generică dobândit de autorii discutaţi. Ideile, argumentele, fragmentele ilustrative se asamblează pe seama planurilor detaliate ale unui edificiu critic rezistent şi totodată impunător. Piatra de boltă a acestei „catedrale” închinate SF-ului este, cum am mai văzut, conceptul sublimului, resuscitat din aparenta sa uitare şi descoperit cu bucurie, cu uimire chiar, ca fiind apt să explice specificul acestui gen „periferic”, dar şi relaţiile sale complexe cu alte zone de productivitate literară, inclusiv cu domeniul general al literaturii, aşa-numitul mainstream. În ambiţioasa lui întreprindere exegetică, autorul urmează liniile propriei sale intuiţii, dar operează dezinvolt şi cu instrumentele altora, după ce le-a testat calităţile şi rezistenţa, găsindu-le în cele din urmă potrivite lucrării proprii. Cum iarăşi s-a văzut, Cornel Robu urmăreşte motivul sublimului peste mari abise de timp. El îi aduce pe Kant şi pe Edmund Burke la aceeaşi masă de lucru cu Teilhard de Chardin şi Ioan Petru Culianu, pentru ca din contribuţiile disparate dar adesea fundamentale ale acestora să şlefuiască un concept util realităţii complexe a SF-ului şi capabil să proiecteze genul într-un context intelectual superior. (Mircea Opriţă)

“An idea that goes so much deeper into our Western cultural heritage...” Sf takes delight în probing what most people try not to think about at all. This „pleasure în pain”, as Cornel Robu argues în what I regard as the highpoint of this issue, is the essential element not of the Beautiful but of the Sublime. The eighteenth-century concept of the Sublime, modified by later thinkers, is convincingly argued to be the key of sf: at last that old sensawunda has been given intellectual respectability and, what is more interesting, a philosophically central position within sf itself. (Edward James, „Editorial” to Foundation. The Review of Science Fiction, London, Number 42, Spring 1988)

Cornel Robu este un critic şi un istoric literar din familia de spirite a lui Perpessicius, amabilitatea sa faţă de autori şi bunăvoinţa sa faţă de textele acestora fiind ieşite din comun. El pare predestinat pentru o carieră de antologator entuziast. De remarcat şi excelentele sale teoretizări referitoare la condiţia literaturii sf. (Voicu Bugariu)

Pentru cei care nu-i cunosc îndeajuns activitatea, trebuie spus că universitarul clujean Cornel Robu este unul dintre puţinii oameni informaţi ai domeniului, având în plus atúul de a i se fi consacrat aproape exclusiv. Faţă de Ion Hobana, Adrian Rogoz (din generaţia mai veche) sau Mircea Opriţă (din generaţia medie), care sunt „oameni-orchestră” (adică prozatori, teoreticieni, critici, traducători şi editori de cărţi sau de reviste S.F., în acelaşi timp), sau faţă de Ovid S. Crohmălniceanu, care teoretizează şi „compune” din când în când, de la un nivel care poate fi numit academic, Cornel Robu este cu siguranţă singurul critic şi teoretician consecvent al genului S.F. din România, cu idei extrem de productive (teoria literaturii S.F. ca precipitat al sublimului) şi cu importante contribuţii personale, între care cea mai insolită este desigur realizarea primei ediţii critice a unui autor S.F. român (Victor Anestin), la Editura Dacia, în 1986. (Florin Manolescu)

Cornel Robu e un erudit subtil, sagace, o minte predispusă la sistematizări şi valorizare, care vine înspre science fiction dintr-un punct unde entuziasmul s-a decantat în luciditate analitică şi parti pris-ul, specific mai tuturor practicanţilor acestui gen, nu întunecă prin exclusivism şi intoleranţă o necesară distanţare critică, mai oportună în cazul SF-ului decât în orice alt domeniu, înrudit, al literaturii. [...] Timpul este umbra noastră (Editura Dacia, 1991) reprezintă o masivă trecere în revistă a anticipaţiei autohtone, de la generaţiile mai în vârstă la nume mai puţin cunoscute în universul editorial şi în cel al presei. [...] Cornel Robu trebuie să fi lucrat imens pentru a închega această antologie, prima de mari dimensiuni care apare la noi. [...] Criticul e aici în primul rând un arhivar, foarte atent la dinamica internă a fenomenului, dar şi posesorul unor referinţe excepţionale; apoi, un valorizator, capabil să discearnă grâul de neghină şi de a stabili ierarhii, rezistente la orice exerciţiu estetic sau tematic. Antologia îşi propune, astfel, să ofere un material reprezentativ, rod al unei prealabile selecţii valorice. Simpla lui parcurgere familiarizează cu un gen, în dezvoltarea sa autohtonă, dar îngăduie şi o primă interpretare, pe care o eventuală reunire exhaustivă a textelor nu are decât s-o completeze. (Ştefan Borbély)

Dat fiind caracterul volumului, comentariul critic se înscrie pe mai multe coordonate. El se consumă mai întâi, în mod inerent unei antologii, în prezentările istorico-literare, lipsite însă de impersonalitatea proprie unor asemenea „fişe”, făcute – de această dată – într-un stil alert, foarte personal şi nu mai puţin persuasiv, tot atâtea pledoarii în favoarea autorilor nu o dată pe nedrept marginalizaţi: „tineri scriitori care îmbătrânesc în aşteptarea volumului lor de debut, care îmbătrânesc apoi neştiuţi în continuare, şi se plafonează, unii, în lipsa şanselor editoriale, în lipsa şansei de confruntare adevărată cu publicul şi cu critica”. [...] Pledoaria în favoarea autorilor este dublată de una, la fel de convingătoare, în favoarea textelor, ce merge de la comentariul propriu-zis pe text până la propoziţii critice cu un grad mai mare de valabilitate, la configurarea – să zicem, implicită – a unei poetici in nuce a genului. (Sanda Cordoş)

O atitudine similară se poate distinge la o altă mare personalitate din România în materie de studii despre science-fiction. Dacă Opriţă este marele istoric al genului în România, Cornel Robu este teoreticianul cel mai strălucit pe care l-a dat această ţară literaturii ştiinţifico-fantastice universale. Cartea sa monumentală, O cheie pentru science-fiction (2004), reprezintă o abordare definitorie a acestui gen din perspectiva esteticii sublimului, iar ideile sale sunt citate în bibliografia specializată, dar mai ales prin intermediul rezumatelor în engleză care au apărut în diverse reviste nord-americane. Totodată, pe lângă colaborările la publicaţiile tipărite sau electronice specializate, Robu a participat la elaborarea diferitelor istorii şi dicţionare generale de literatură română, mulţumită cărora a reuşit să promoveze către un public literat mai larg un număr considerabil de opere reprezentative din categoria scrierilor speculative româneşti (Mariano Martín Rodríguez)

 

Din Irina Petraş, Literatură română contemporană. O panoramă, Bucureşti, Ideea Europeană, 2008.

Cornel Robu

Scriitori români de science-fiction (2008). Veritabilă panoramă a literaturii SF din România, cartea lui Cornel Robu vine după două studii masive pe aceeaşi temă: O cheie pentru science-fiction şi Paradoxurile timpului în science-fiction („Când, cu doi ani în urmă, propuneam celor interesaţi de domeniu O cheie pentru science-fiction, un întreg capitol era rezervat modului în care timpul, percepţia sa intuitivă şi reprezentarea sa ficţională, generează «sense of wonder», aşadar plăcere estetică, plăcerea şi emoţia estetică a sublimului, în science-fiction, spune Cornel Robu. Studiul paradoxurilor timpului se constituie astfel ca o prelungire a demersului interpretativ iniţial”), care îl situează decis printre specialiştii de marcă ai genului pe plan mondial. Volumul de acum descrie în studii quasi-monografice autori precum: Victor Anestin, Victor Papilian, Mircea Eliade, Mihu Dragomir, Adrian Rogoz, Vladimir Colin, Ovid S.Crohmălniceanu, Victor Kernbach, Horia Aramă, Ion Hobana, Leonida Neamţu, Miron Scorobete, Voicu Bugariu, Constantin Cubleşan, Gheorghe Săsărman, Mircea Opriţă, Florin Manolescu. Acordă un capitol special „Noului val” al anilor ‘80, adăugând o serie de studii aplicate literaturii SF de dinainte şi de după 1989. Luările sale de cuvânt sunt adeseori polemice şi întotdeauna extrem de atent documentate.

Cum bine observă Cornel Robu, există la noi, la ora de faţă, o adevărată „sete” sau „foame” de science-fiction: „Dincolo de toate explicaţiile care i s-ar putea da, dincolo de reacţiile – pro sau contra – pe care le-ar putea suscita, este un fapt efectiv, un fapt de observaţie curentă şi de ordinul evidenţelor incontestabile, marea audienţă de care se bucură la noi, în momentul de faţă, literatura ştiinţifico-fantastică, în rândul cititorilor tineri sau mai puţin tineri.” Şi mai departe: „Ştiinţificţiunea are un public larg, receptiv, entuziast, dar şi exigent. Ultimele două decenii i-au adus acestei literaturi vârsta deplinei maturizări artistice şi satisfacţia unei plenitudini valorice materializate în câteva opere gata să primească proba timpului. Ştiinţificţiunea românească actuală poate privi, aşadar, în faţă adevărul, esteticeşte dur, că existenţa unui gen literar nu se negociază discursiv, ci, mai întâi, se afirmă prin creaţie, prin opere. Deceniile din urmă i-au mai adus însă ştiinţificţiunii româneşti – condiţie sine qua non a menţionatei maturizări – şi acea conştiinţă de sine fără de care recunoaşterea identităţii şi statutului propriu ca gen rămâne la discreţia unor instanţe critice şi a unei jurisdicţii estetice străine genului. Văzută în conexiunile-i de ansamblu, ştiinţificţiunea românească actuală se defineşte, indiscutabil, prin această «dublă subordonare» pe care i-o impun, pe de o parte, apartenenţa inalienabilă la o literatură naţională, cu o tradiţie istoric constituită, iar pe de altă parte, apartenenţa la fel de coercitivă la un «gen» cu un specific ireductibil şi cu o dinamică internaţională relativ autonomă, în curs de istoricizare şi aceasta, de sedimentare într-o tradiţie constituită. Contextul naţional, cel al literaturii române «în genere» (main stream, în terminologie sf), şi contextul internaţional al «genului» converg astfel, ca «sisteme de referinţă» supraordonate şi interferente, spre edificarea, de două ori specifică, a unui science-fiction românesc. Luându-şi în stăpânire firescul «drept de cetate» în literatura română a acestui sfârşit de secol şi de mileniu, diferenţiată în acest context ca «gen», dar inerent confruntată cu exigenţele estetice curente în «genurile majore» ale literaturii «generale», anticipaţia ştiinţifico-fantastică românească îşi defineşte azi specificul şi prin raportarea, nu mai puţin inerentă, la parametrii internaţionali ai «genului» – un gen prin însăşi natura sa mult mai permeabil circulaţiei translingvistice a temelor şi motivelor, în comparaţie cu alte teritorii ale literaturii, şi mult mai dependent, implicit, de «bursa» internaţională a valorilor, parcă mai organizată, mai promptă şi mai eficientă în science-fiction decât oriunde în literatura mainstream»”.

Sumar, Nr. 67 / noiembrie-decembrie / 2016

In memoriam Cornel Robu

Omagiu Cornel Robu

Trei texte de Cornel Robu

Fișa lui Cornel Robu

Știri SF

Laborator SF

  • LOU, Daniel Timariu

Internext

Cronica de familie

Fototeca

Dosarele Imposibilului

BD

Vector

Știința pentru începători

Pe scurt despre proza scurtă

Galeria fantastică